am tot

am 27 de ani si cateva zile... m-am petrecut ca in povesti, zile si nopti la rand cu oameni frumosi si foarte aproape de sufletul meu. ca da fiecare data, tocmai imperfectiunea lucrurilor face ca viata sa-mi para completa... m-am hranit cu un dor nebun de Cineva-ul meu si am reusit ca lipsa lui sa nu-mi fie gol si disperare.

am obtinut intr-un timp record jobul acela mult visat despre care scriam mai jos. cand vrei si faci ceva in sensul corect, se petrec lucruri magice :p. lucrez de doua saptamani in cadrul unei organizatii umanitare si in fiecare zi mi se arata ca viata e mult mai mult decat credeam, decat pare la prima vedere. fac ce-mi place, cu impliniri infinite de fiecare zi, cu emotie la propriu si cu bucurie.

ma schimb in ceea ce stiu ca trebuie sa fiu si faptul ca simt ca sunt pe drumul meu, ma linisteste. cu pasi marunti, ajung departe, acolo unde intr-un fel am stiut dintotdeauna ca voi ajunge. e bine cand iti faci planuri, dar sa fie sincere. mie incepe sa mi se contureze tabloul vietii :) multumesc in fiecare seara pentru asta.

te iubesc.

viitorul nu suna deloc

am invatat de curand o lectie... viitorul nu suna bine sau rau. nu suna deloc. ne suna in creiere si-n suflete in dorinte si pulsiuni, in pretentii de la Sine si asteptari, false - in masura in care nu avem nimic concret pe care sa putem demonstra vreo probabilitate....

viitorul nu exista decat in ego-ul nostru. tot ceea ce Este, e aici si acum. si de aceea nu e bine sa promiti nimic cand stii ca nu stii daca si cu parca. nu e bine sa-ti doresti nimic, ca maine ploua sau e soare si caramida va cadea oricum. nu e ok sa te hranesti din iluziile astea ale mintii pentru ca dupa asta sa dai loc la mea culpe, la regrete, la dezamagiri si iertari. cel mai sanatos e sa fii Prezent.

te iubesc, la timpul prezent continuu.  

dimineata

Buna dimineata cu soare si vant! mintea uneori nu te lasa sa traiesti. in cazul meu, sa dorm. am gandit fara sa vreau toata noaptea. aberatii, tampenii, vise aiurea, planuri, predictii, cate si mai cate, mi-au mers gandurile hai-hui si afara s-a luminat fara ca eu sa-mi fac somnul de frumusete.

sunt agitata si zombi.

toamna

a cam venit. cu o plecare. cu o dragoste mai mare... aceeasi, dar mai puternica. cu un vanticel la amiaza care imi da fiori si racoare in tot corpul. il ador pe vanticelul de septembrie. mi se pare ca e special conceput pentru mine. sau invers, nu conteaza. ideea e ca toamna e anotimpul meu, septembrie e luna mea, vine ziua mea si intr-un fel... luna asta e atat de plina ca deja ma copleseste.

mi-e dor... teribil, simplu, adanc si perpetuu. mi-e un dor frumos. n-am stiut niciodata ce-i aia dor frumos. dorurile mele erau dureroase pana la tine. presarate cu regrete, dorinte neimplinite, vise desarte si culori patate de griuri. dorul nu ar trebui sa fie dureros.

descopar cu tine un dor care ma umple. un dor care desi stoarce lacrimi, nu doare si nu are ghimpi. sunt fericita in dorul meu, te astept la propriu sa te intorci si ma bucur de mine, de noi, de tine, in tot ce suntem impreuna sau separat. cand ma apuca melancoliile, imi dau seama ca ma scald totusi intr-o liniste care ma sustine pe norisorul meu, o pace care nu ma lasa sa ma nefericesc, chiar daca uneori e greu.

te iubesc. te iubesc total.

te miros inca in asternutul pe care nu ma indur sa-l schimb de cand ai plecat. dorm in tricoul tau si te tin in brate in fiecare seara, sau te caut diminetile... te gasesc doar in gand si-n suflet si nu ma doare lipsa ta. decat un pic, uneori. dar stiu ca sunt a ta si cand nu esti. si mai stiu ca stii asta. nu ma incumet sa mai beau cafea diminetile, fara tine. sunt unele lucruri care au devenit ale noastre... si le pastrez asa, tabieturi care... fiind singura, nu mai au farmec. sunt alte lucruri care tocmai pentru ca le stiu ale noastre, continui sa le fac... cum sunt pantalonii aia scurti care-ti plac tie si ii port cu drag si mandrie, desi nu esti aici sa ma vezi purtandu-i :)

detalii marunte care fac diferenta. gesturi care ma compun si ma cresc. sunt al dracului de vie in toate colturile fiintei mele. esti prezent in Totul meu si toamna nu face decat sa nuanteze tabloul asta pana la desavarsire.

nu ma satur sa te iubesc in fiecare clipire.

siceramente feliz!

imi doresc un job. pentru ca de fapt imi doresc o familie si la anul am de gand sa fac un copil piticos. nu e tocmai motivatia care sa ma ajute la angajare, dar de fapt, imi lipseste acel an vechime ca sa pot beneficia de ajutorul de maternitate si de analize la stat.

jobul asta ar trebui sa fie cam asa: intr-un domeniu care sa aiba legatura cu studiile mele umaniste (drept, stiinte politice - fara politica, resurse umane, sociologie, cercetare, educatie, cultura, artistic, etc). sa nu muncesc 16 ore pe zi, vreau sa fac ceva consistent calitativ, nu cantitativ. se pot face lucruri minunate si multe compactate in cateva ore de concentrare maxima si randament intelectual sporit. sa am colegi simpatici, sa nu ma streseze privirea vreunuia sau tonul altuia, pentru ca detaliile astea fac diferenta si in rezultate. nu vreau bani multi, ci doar senzatia ca sunt utila si ca reusesc sa construiesc ceva vizibil alaturi de ceilalti. cum ma intereseaza numai vechimea de un an si sa-mi scot banii pe transport si covrigi, consider ca "pretentiile" de mai sus isi gasesc loc in toata ecuatia asta.

sunt tot felul de piedici pe lumea asta care te fac sa ramai pe loc, aparent. te sperie. adica, nu pot sa fiu educatoare, ca n-am liceul pedagogic, dar vocatia si faptul ca am facut voluntariat cu copii nu se pun. nu pot sa fiu asistent la un cabinet de avocatura, ca nu am examenul de barou luat sau ca nu am experienta. nimeni nu vrea sa inceapa lucruri. nu pot sa aduc pe lume un copil, ca ma gandesc la o mie de lucruri pe care nu i le pot oferi acum.

cu toate astea, caut, intreb, scormonesc, copil-pitic-bebe-mic tot o sa vina la anul, o Ana-Andrada sau un Dan-David. o sa fiu o mamica boema care face martisoare din scoici si o sa ne hranim cu dragoste. multa dragoste. din asta nu am auzit sa moara cineva :) (dar nici nu poti sa supravietuiesti numai cu atat, ar spune mama...)

negative

cum faci cand vin spre tine energii negative de la ceilalti? cand vine unu si-ti zice ca tu bati campii cu optimismul si zambetul tau larg, ca nu esti cu picioarele pe pamant, ca ai pierdut contactul cu realitatea. si iti ofera alternativa: sa pui raul in fata (adica cica sa fii prudent), sa faci scenarii macabre pe termen lung, foarte lung sau mediu - in cel mai bun caz, sa realizezi ca totul e gri sau oricum patat in jurul tau. si in final - ca la astia cu NU in brate exista finaluri: "tu esti defect, ai o boala ceva, nu esti normal". asta cu intrarea in normalitate imi place cel mai mult si ma zgarie pe creier.

si ce faci? daca mai si depinzi de oamenii astia pentru propria existenta (intr-o anumita masura) iti vine, ba sa faci ca ei ca sa fie "bine", ba sa zici ca ei si sa faci ca tine dar tot n-o sa iasa ok, ba sa fugi undeva departe ca sa nu mai lasi loc la astfel de invazii in sufletul tau roz, ba sa iei o pusca si sa faci curat in lume. sa ramana numai aia zambareti.

deci?

(ma doare ficatul de doua zile, ceva remedii naturiste/naturale aveti?)

asa o fi

cum o fi cu dragostea asta impartita la doi? adica nu cu aia cand iubesti totul ca pe un copac, ca un mic budha care nu se ataseaza de nimeni si nimic tocmai pentru ca este super-mega-meta-conectat la toate...

cum o fi in planul asta, unde oamenii inca se cauta, se urmaresc, se gasesc, se asteapta, se iau unul pe altul din galaxia lor si se pun impreuna mai mult sau mai putin constient, voit, gandit? cum o fi cu fractia asta de imparte totul la doi? la noi?

pai pana nu devine "dragoste de copac" nu e bine. nu-i completa. sau pana nu ajungi sa te simti Unul, desi ies doi la numaratoare, nu e bine.

eu ma simt o celula. unica, frumoasa, luminoasa si pura. am nevoie de timp si spatiu, de Libertate ca sa ma dezvolt, sa cresc, sa ma transform, sa ma impartasesc si altora. de fiecare data cand a aparut celula 2 la orizont, ceva a facut ca Eu-celula 1, sa ma patez asa un pic, sa ma umplu de pixeli nelalocul lor. din avion nu se vedea, nu mi se parea, dar luand toate la puricat, am ajuns in timp sa nu ma mai recunosc in oglinda. e trist. si devine complicat. nu vi se pare ciudat ca lucrurile frumoase devin complicate? pentru ca isi pierd puritatea initiala.

ei bine incep sa elucidez misterul. micile detalii fac diferenta. iubesc astral "copacii" dar iubesc cat se poate de uman un om-celula 2, care ma face sa cresc, sa luminez mai tare, sa ma simt libera si Una. sunt atat de conectata incat ma simt de parca imi lipseste o mana, un deget, o vena ceva cand nu reusim sa ne ducem vibratiile la unison ca deh... mai are fiecare de muncit la propria individualitate. dar suntem o singura Mare Dragoste si ne crestem impreuna si separat. ne ajutam reciproc sa fim cat mai frumosi Singuri si cat mai completi impreuna. e halucinant, e greu fara sa fie complicat - pentru ca lucrurile curg firesc, ca o apa la vale. e dureros fara sa fie suferinta, pentru ca e intotdeauna dureros cand iti darami incetul cu incetul Ego-ul manifestat. e spontan si dincolo de cuvinte, de minte sau de numaratori. surprinzator, uneori chiar de speriat. dar dincolo de astea, e atat de implinitor si de total. am senzatia ca traiesc Absolutul. il experimentez pur si simplu la propriu, desi n-am stiut niciodata ce e, unde e, cum e.

si pana nu suntem Absolut nu stim ce-i aia. fabulam aiurea. pana nu simti Infinitul cum iti aluneca prin fiinta, nu stii ce-i ala si apoi te simti mic si prost cand iti aduci aminte ce ineptii gandeai, spuneai si faceai crezand ca esti departe. cand de fapt stateai pe loc si te invarteai in cerc.

dragostea dintre noi doi e Marea Dragoste.

sunt aici

n-am disparut. sunt un pic ocupata cu viata asta reala. cu numaratul scoicilor aduse de la mare, cu ceva curatenie in suflet si-n creier, cu dragostea cea mare si cu cateva clipiri.

cica unii au votat si altii au stat degeaba. eu am jucat la loto. nu se pune oricum. dar cumva am impresia ca tot aia e. mi se intampla uneori sa am impresia ca orice as face, tot aia e. uneori, adica foarte des. daca as munci, sau as sta acasa, daca m-as apuca de vreun proiect sau as face voluntariat, daca mi-as mai deschide o mie de profiluri pe facebook sau mi-as baga laptopul in frigider definitiv, daca mananc azi sau maine, daca spun te iubesc sau tac, daca urmaresc stirile, zambesc frumos sau doar politicos... cam orice ar fi, tot aia e. adica Esentialul nu se modifica... pentru ca toate - multele lucruri, optiuni, oameni, situatii, potentialuri, etc ce ma inconjoara sunt de fapt derizorii, sunt artificiale, creatii la minut care se consuma si ma consuma cu viteza cu care au fost gandite si actionate.

important e ca ma simt bine. cu mine. si cu tot caruselul asta zilnic. ca simt ca ma iubesc si din dragostea asta mare dau pe afara, ca painea si vinul lui Isus - nu se mai termina :) ca multumesc in fiecare zi pentru ceva. ca lucrurile esentiale (Esenta sau cum vreti voi s-o numim) sunt acolo, indiferent de orice.

happiness, simplicity and love.

doar uneori

uneori as vrea sa ma culc, sa inchid ochii, sa intru intr-un fel de moarte temporara si cand ma trezesc sa fie gol. ca la geneza. sa pot s-o iau de la inceput cu toate. macar sa umplu un gol initial care poate fi privit la fel de bine ca pe un plin pe care doar incep sa-l impodobesc. dar sa nu am goluri, lipsuri, gauri facute in timp, de altii, de catre mine, de contexte. sa pornesc de la o multime vida.

ar fi fantastic. fara istorie, fara timp, fara regrete si lucruri de reparat. fara actiuni cu scop sau cauza. din nimic sa incep eu sa-mi construiesc povestea.

nu se poate nu?

bine.

topeli

bunica-mea a venit cu bomboane in punguta, dinalea colorate de erau pe vremuri. e cel mai constant gest al ei de cand o cunosc, scoate din geanta bobo la pitici.

m-am miorlait cu o pisica azi, cred ca vorbeam amandoua aceeasi limba. sau sigur ne gandeam la acelasi om, asta doar daca pisicile gandesc, eu cred ca da.

mi-e dor de mirosul tau sa ma pierd cu buzele undeva in spatele lobului tau si de acolo sa extrag aromele mele preferate. mi-e dor sa ma strangi de mana si sa-ti zic ca ma doare. mi-e dor de carlionti si zambete. de tusea ta de dimineata si de felul in care ne dezincolacim cand adormim si ne ducem fiecare in pozitia lui. mi-e dor de talpile tale si de focul pe care mi-l oferi tu. mi-e dor de o mie de lucruri cu tine, din tine, ale tale.

mi-e foarte bine sa-mi fie dor de tine. e atat de frumos sa-ti fie dor plin de cineva! :)

cred ca daca n-as avea prieteni, n-as avea nimic. bine, as mai ramane cu ceva...
dar am atat de multi si atat de buni, incat uneori ma emotionez numai cand ma gandesc.

in curand ma voi topi de tot. creierul meu e deja lichid. inima abia de mai sopteste si trupul meu e in hibernare. as vrea o briza de aer rece, va rog, un val, o scoica si pe El.