poeti si poezie

e adevarat ca romanul, prin natura sa s-a nascut poet? nu stiu... dar 2 din 5 oameni pe care ii cunosc eu au scris macar o data versuri. 3 din 5 pot privi lumea intr-o nota pastelata si o pot reproduce (scris, vorbit, vizual, muzical) intr-un mod poetic, 4 din 5 daca se aranjeaza in pagini cu un pic de atentie reusesc sa faca un fel de rima alba. si uite cum... majoritatea se cred, sunt sau ar putea deveni poeti.

in incercarile mele poetice, departe fiind de orice fel de talent, speram la un moment dat sa pot strange de o carticica. am lasat balta elanul asta nesustinut pentru alte orizonturi cu mai putina concurenta, mai nepopulate.

viata e o poezie. nu neaparat si invers. intru in a patra saptamana fara zile libere. cred ca de fapt traiesc un weekend continuu in care mi se intampla chestii. ca sa nu ma autosugestionez negativ ca muncesc de aproape o luna fara macar o jumatate de zi libera.

Drumul spre Ierusalim

Drumul spre Ierusalim este o carte. doar o carte. dincolo de asta este o experienta de viata a unei femei, si mai ales a unei mame suferinde in fata imposibilitatii de a-si salva copilul nou nascut de la o moarte mai mult ca sigura. de cele mai multe ori cand suntem in Iad pe pamant, ne indreptam privirile spre Ceruri.... asa face si aceasta femeie, care promite in disperarea ei ca va parcurge pe jos drumul pana la Ierusalim daca pruncul ei va trai. si el traieste.... diferenta insa intre ea, si alti oameni care se incred si pretind de la Dumnezeu lucruri... este ca ea se tine de promisiune, de acest angajament pe care il face in fata lui Dumnezeu. cati dintre noi promitem Lui si uitam imediat ce ne-am trezit cu sacii in car? cati dintre noi strigam spre Ceruri "de ce-uri" si cati stim sa spunem "multumesc" intr-un mod autentic, nu doar verbal? si nici macar nu-i vorba de vreun Dumnezeu aici... caci poate fi numit oricum, asa cum percepem fiecare din noi Acel Ceva ce ne depaseste...

scriind toate astea imi vin in minte deja exemple binecunoscute din viata mea, si a celor apropiati mie... exemple de prapastii in care am cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru ca mai apoi sa credem ca el ne-a fost oferit pe merit, pentru ca asa a fost sa fie. exemple in care uitarea ne umple si ne face sa repetam mereu aceleasi greseli. 

nu, nu e un mesaj crestin. e o experienta umana si atat. pe care va invit s-o parcurgeti intr-un fel, la lansarea acestui volum de care m-am ocupat personal in ultima luna:

Lansarea va avea loc maine - 26 mai, orele 18.30 la Institutul Sfanta Tereza din Bucuresti, Str. General Berthelot nr 19 (curtea Catedralei Romano-Catolice Sfantul Iosif). Sala Auditorium Maximum, etaj 4. Ne vom bucura de prezenta fiicei autoarei si mai ales, de prezenta Mons. Arhiepiscop de Bucuresti Ioan Robu.

marea mea

brusc mi-e dor de marea mea. pentru mine. atat.
nu pentru ca acolo mi-au inviat si mi-au murit amorurile, nu pentru ca acolo ma destrabalez si uit de toate, de mine... mi-e dor de marea mea si atat.
pentru ca ma simt obosita si mi-e cald gretos aici la oras. pentru ca nu bate vantul printre blocuri cum bate pe plaja. pentru ca ma incing in tenisi si ma dor picioarele pe tocuri dupa o zi de plimbari profesionale. pentru ca ma vreau cu talpile goale alergand in nisip, si mi-e dor de scoici pictate la mal. mi-e dor de marea mea. dar nu mai e mult si voi fi acolo din nou...

te sarut.

Mica mea? dupa luni de zile iti zic ca sunt fericita. implinita. poate doar indragostita. :)

carti

de aproape 3 saptamani vad numai carti - carti all over! visez carti si strategii de promovare, dansez intre pagini colorate sau doar scrise, asist la fosnetul penitelor si ma simt ca intr-o penitenta dulce... in care trebuie sa indur cu placerea masochistului toate fitzele scriitorilor, editorilor. fiecare cu psihologia si limitele lui... soferul care duce cartile vede numai maculatura, poetul care asculta alte poezii si declara simplu ca uneori nici el nu intelege poezia, actorul care citeste teatrul altora si directorul care bea bere si semneaza contracte, in timp ce ma scaneaza intrebandu-ma daca... se munceste. ii raspund ca se citeste.

pentru ca da... sunt oameni in tara asta care mai citesc carte scrisa pe foi, si care o vor... de pe net, din librarii sau oricum. sunt oameni care asteapta 2 saptamani o carte si cand vorbesc cu ei la telefon le simt entuziasmul cum pulseaza la primirea vestii ca... vine cartea!

sunt oameni care mai scriu carti. si care... se simt centrul universului cand isi vad pentru prima data cartea in mana, cu coperta, legata, si pe un raft de librarie. sunt oameni care pentru asta traiesc.

sunt oameni care trec pe langa standul de carte, si afirma brut ducand mana la tampla ca... nu mai au timp de carti. se uita si pleaca. oameni care nu se mai pierd in nici o poveste, si care culmea... au impresia ca-si traiesc propria poveste... stricata dealtfel si mototolita de atata deziluzie si realitate.

poate ca uneori e bine sa cumperi o carte. o iluzie. o fantasma de ceva. sa te mai pierzi intr-o lume care nu-ti apartine, dar care iti poate oferi cateva minute de iesire din tine. eu ma pierd in lumea asta, lumea lor din care sper sa fac si eu parte candva... cand imi voi privi cartea pe un raft. si simt ca nu-i departe momentul asta. deocamdata asist, din toate unghiurile, la formarea Cartii... ca fenomen si nu numai. ma plimb printre ele ca intr-o gradina cu iarba inalta si ma gadila in palme. imi place. imi place mult.

vara bratelor tale

pentru ca toamna ma minte...

rar?

constat ca scriu mai rar. poate pentru ca am inceput sa traiesc? sau pentru ca nu am timp de mine? amandoua. cand nu ai un program fix impus de altii si nu exista presiunea exteriorului... parca iti umpli timpul mai mult decat e cazul... fac o mie de lucruri pe zi si pic franta la apus. rasaritul imi vegheaza cafelele lungi si dulci si ma incurajeaza sa continui drumul meu. e fantastic de bine. si de vizibil tot ce intreprind.

de ce am tresarit azi la un sms? poate pentru ca m-a surprins. nu-l asteptam. si nu-l asteptam pentru ca mi-au murit sperantele si mi-au inviat zilele prezentului. pentru ca mi-au adormit dorurile si nevoile si mi s-au trezit simturile practice. e bine si asa. e doar un altfel de a fi eu. eu sunt multe, uneori atat de multe incat ma coplesesc de propria-mi complexitate. dar imi place de mor.


infloresc in fiecare zi. si nu exista vant sa-mi spulbere petalele firave.

mai

mai... cam friguros pentru gusturile mele. dar mi se intampla tot ce imi doresc, intr-o viteza halucinanta... incat vremea gri se transforma prin ochelarii mei in mii de pasteluri calde.

am vazut marea... marea mea verde, albastra, neagra si in nuantele acelea de la rasarit si de la apus... am privit in gol si m-am gandit la noi. n-am avut curaj sa merg acolo unde te-am lasat... ultima data. dar m-am sprijinit de stalpul din golful unde ne-am iubit penultima oara.... si ma gandeam cu drag la tot ce-a fost.

a mai fost un Paste, si Bucovina... si toate mi-au impaturit amintiri si dorinte peste un suflet rece. mi s-a facut un pic mai cald in perioada asta. dar ma simt atat de rationala incat ma intreb unde e copila aceea care tanjea cu disperare, care facea obsesii din amoruri, care dorea cu patima si durea? unde e "in love with love"ul si copilaria dulce? unde e nevoia si puterea de a ma lasa dusa de val? ...am crescut.

mi se intampla sa fac lucruri frumoase...viitorul chiar suna cum trebuie in postul anterior. voi organiza un eveniment de amploare pentru o comunitate draga mie. si... se pare ca mi-am gasit job. chiar doua. unii imi zic ca am noroc... altii nici nu ma mai intreaba ce fac. e chiar atat de neacceptat faptul ca... intr-un fel, ma descurc si cad mereu in picioare? starnesc asa ciuda daca va zic ca eu luni incep la 12? ca pot face minuni de acasa, si ca oricum, la birou se fumeaza din fotoliu? ca merg pe jos 12 minute pana la munci si ca bucur o mie de suflete prin tot ce intreprind?

viitor

viitorul suna bine.... trebuia sa plec. am amanat un pic pentru ca maine fac un lucru maret si va rog sa-mi tineti pumnii stransi, energiile acumulate, concentrate catre rezultat. trec sa fac o vizita pe langa gradina aia la care visez demult, de cand eram mica si am ocazia sa ma implic intr-un eveniment minunat organizat sub o umbrela colorata in culorile mele preferate. voi reveni cu detalii, ca poate voi avea audienta si sustinere concreta si din partea cititorilor mei... cine stie?

oftez si incerc sa nu anticipez nimic... of, e greu cand privesc fata in fata, de atat de aproape la ceea ce am visat de o viata... dar va trebui sa o iau incet, cu pasi de bebelus si un pic mai multa incredere in mine. ca tot vorbeam azi cu cineva de forta si putinta... :)

ma implic cu mult drag intr-un proiect frumos, pentru suflete, pentru oameni, pentru oamenii din noi de care uitam atat de des... si vreau sa cred ca nu va fi doar un episod "project-based" si ca voi reusi sa conving ca pot mai mult. cu un pic de noroc si o karma favorabila, nu am de ce sa nu reusesc. asadar azi, intr-o marti in care inca nu mi s-au petrecut cele 3 ceasuri rele, va rog pe voi de pretutindeni sa-mi dati in zbor un gand pozitiv, ca nu-mi strica un pic de energie luminata!

se pare ca totusi inebunesc salcamii?

gata

am terminat povestea noastra. de scris doar. nu de trait. ma simt eliberata, ca dupa o spovedanie secreta... plang cu lacrimi de dor, amare si dulci, de dragoste, de iertare, de eliberare... plang pur si simplu ca-mi vine sa ma scurg toata pana la gleznele tale.

in curand plec departe si ma intorc dupa Paste. va doresc o inviere autentica in suflete... si multa liniste. linistea creaza minuni, scoate frumosul din noi si spulbera negrul din jur. ne face puri. eu asa ma simt in linistea mea.

va imbratisez cu drag :) si dau start la nebunia salcamilor!

insomnia

m-am trezit fix la 03.03 si m-am ridicat din pat. fumez. vreau sa dorm si nu pot. ma doare tot trupul, parca ma sfartec pe dinauntru... un amic imi zicea la un moment dat ca are sac dinala de box, de atarnat in tavan. mi-ar fi fost bun unul dinala, sa-mi las energiile negative in el, sa-l lovesc pana cad rapusa.

NU POT SA DORM. SI TARE AS VREA! (na c-am ajuns sa tip la/pe/in blog...)