o primavara

o primavara si o mare. in martie ti-am desenat o inima pe nisip, cu degetul aratator spre viitor. era cam mare inima asta si ma uitam la ea de la distanta, asteptandu-te sa vii sa ti-o arat, sa ti-o ofer cu totul... mi s-a parut cam goala totusi si nu aveam cum sa-ti ofer asa... o foaie nescrisa, o bucata de nisip nuda... te-am strigat in briza tarmului si ai venit spre mine, m-am asezat in mijlocul inimii si am umplut-o cu... mine... sau eu m-am umplut de ea, cine stie? izurile marii s-au oprit in sarutul nostru de pe plaja. desenul a fost inghitit de valuri line iar noi ne ducem povestea mai departe.

e frumos cu tine, desi nu e perfect. mi-e ciudat si uneori greu sa ma obisnuiesc cu mine asa, indragostita. mi-e ciudat sa ma descopar, mi-e greu sa te descopar, realizez ca dragostea nu exista pur si simplu intre doi oameni care au frecvente comune si se plac. ea se construieste in fiecare zi din boabe de nisip, se coloreaza si se intareste mereu. e ca un pui ce trebuie hranit si educat cu grija. dragostea e asa cum o facem noi sa fie. iar noi am inceput frumos....

in aprilie am mai cules o scoica pentru tine. le-am curatat pe toate si la vara ma apuc sa le pictez in timp ce ma bronzez, ca sa echilibrez contrastul cu asternutul de acasa in care ne iubim noi doi ca nebunii.

te iubesc tacut.

mi se pare

mi se pare ca toate lucrurile sunt dubioase si toti oamenii sunt dubiosi.

nu cred ca viata asta se imparte in doua, doar nu ne-am nascut transati, nu avem nevoie de jumatati pentru ca suntem un intreg, fiecare in parte si toti impreuna. nu avem nevoie de "bine/rau", plus/minus, in/out, tu/eu si altele pe tema asta. e atat de gresit sa gandesti lucrurile asa, in termenii astia. viata nu e o fractie, nu are radicali - poate doar radacini, si niciodata nu e la un pas de tine, la o milisecunda, la o clipire. eu sunt viata, eu sunt tot. si lucrurile devin brusc mai simple. in simplitatea lor le descoperi frumusetea.devii pur. si da... de aici privind spre voi, mi se pare ca totul e intors pe dos, ca e dubios.

imi place linistea mea. tacerea in care imi asez gandurile si simtirile in sertarase, pe culori si marimi. imi place dragostea asta blanda care ma adie, nici prea brusc, nici prea lin, atat cat sa-mi fie bine. imi place sa-mi fie dor de tine, de oameni. sa te astept, sa-mi zambeasca toti porii la fiecare gest al universului. din calmul meu imi permit totusi uneori sa judec... ar trebui sa ma las si de tabietul asta, pana la urma care e problema mea ca altii nu au ajuns la zen-ul asta?

cica

cica Jesus a Inviat, la catolici, la ortodocsi se mai gandeste un pic. in asteptarea unei invitatii la masa de Paste din partea mamei mele... primesc un raspuns: ne vedem duminica, eventual - si de fapt au mancat uitand sa dea un telefon de: haide fata mea si tu la masa de Paste. si m-am crizat. suntem o familie minunat de unita si fericita. EVENTUAL ne vom vedea de Pastele viitor, sau al cailor.

cu toate astea cica sa fie lumina. pai este. am becuri economice, cam chioare ele, dar e bine ca sunt. si sub ele zace gasca mea de ortodocsi simpatici care mi-au pictat oua cu oja si m-au asteptat la ciocnit. Jesus a inviat si noi ne-am imbatat.

pe facebook se ureaza lumea de Florii. am impresia ca sunt in zona crepusculara si traiesc un pic inaintea tuturor. la mine au fost Floriile, si Pastele si daca ma enervez imi fac si Craciun in mai. ca sa anticipez un pic, sa scap de-o grija.

deci La multi ani, Paste Fericit si Craciun cu bine tuturor!

FE RI CI TA

cand sunt fericita prefer sa tin pentru mine... nu-mi vine sa scriu aici. am umplut insa cateva pagini in folderul meu "personal" acolo unde am impresia ca publicul nu ajunge. e simpatic totusi ca publicul meu imediat... prietenii din jurul meu, observa cum ma transform, cat de efervescenta imi este bucuria, cum ma topesc vorbind, amintindu-mi, cum ma scurg parca de doruri si draguri dulci, cum ma luminez cand intr-un fel sau altul El e prezent.

cand sunt indragostita iubesc pe toata lumea si tot ce e dincolo de lume. si cand iubesti pur, te transformi. totul se transforma. viata e frumoasa, e minunata chiar si atunci cand nu pare sa fie. de fapt, sunt convinsa ca lucrurile stau asa by default, dar noi uitam sa privim prin ochelarii roz si ne pierdem... well, e fantastica regasirea asta.

mi-e dor dulce de el. si ma bucur de mine in starea asta.

concert Lara Fabian

nu e prima data cand pun pe Piticescu melodiile ei.  o minune de om care atinge perfectiunea cantand live... am ajuns acum de la concertul ei de la Sala Palatului si e incredibil cum poti sa fii timp de o ora jumatate cu fiori in suflet si fluturi in stomac :)

a fost un cadou minunat de la ea - prietena mea iubita, care de ziua mea in septembrie mi-a facut cadou bilete la concertul asta.... a fost intradevar ziua mea astazi, alaturi de ea si de melodiile care rasuna in playlist-ul nostru... sunt infinit fericita si iti multumesc ca existi si ca am fost acolo impreuna! te iubesc.

the beginning

primavara chiar a venit. si incepe anul si pentru mine, incep sa-mi scot fiinta din hibernare... e minunat sa tragi adanc aer in piept si sa te umpli de dragoste si frumos.

am vazut marea, marea mea... nisipul inghetat mi-a oferit cateva scoici uitate de furtunile de peste iarna, vantul mi-a imbibat pletele intr-o briza racoroasa. marea era linistita, ca asta toamna cand am lasat-o acolo, era limpede si frumoasa. m-am bucurat infinit sa-mi fie dor de la malul marii, prima data pe anul asta. a fost un fel de revelion al meu... si uite asa... a inceput o fantastica poveste de dor si drag.

simt fiori demult uitati, mi-e dor si gandurile-mi sunt inundate de secvente de film romance. m-am indragostit. e altfel decat ultima data... la 22 de ani iubeam pasional un personaj interzis. acum vibrez pe alte frecvente... dar poate la fel de intens. si nu credeam ca voi mai fi vreodata in starea asta, ca ma voi topi intr-un microunivers al nostru, ca voi mai dori cu atata foc pe cineva, ca ma voi pierde pe norisori pufosi de unde nu mai vreau sa ma dau jos niciodata. e incredibil cum mi se darama treptat toate blocurile de rezistenta, orice fel de ratiune si incercare de a ma mentine totusi la suprafata asta realista, obiectiva. m-am cam pierdut, si m-am pierdut frumos... in bratele lui.

vor inebuni salcamii :)

vine primavara aia sau...?!

vine cu garone si barfe feminine la gara de nord. vine cu caluti de mare, cheite, lacatele, floricele pe campii si multele martisoare... vine? vine cu tudor gheorghe. si cu o saptamana ciudata. eu cred ca 2012 e sfarsitul. nu stiu al cui, dar cred ca reprezinta un sfarsit, ma bucura finalurile pentru ca anticipeaza inceputuri. iar alea chiar sunt misto :)

vine primavara aia odata?!

pana atunci, sa curga cu bucurii la voi, femeile blogosferice, grupul de fane cititoare, prietene, pui, pisoi, blonde, brune si roscate. sa urez si barbatii moldoveni, ca la ei se merge cu martisor: deci sa va fie beton ce vreti voi! :)

panica

eu-copil-fragil. nu ma atingeti cu gesturi bruste si taioase ca incep sa plang. eram aproape de prapastie si daca nu era ea, cadeam intr-un hau. o gaura neagra, ca in tabloul meu, in care nu ma mai vedeti, sau nu mai mai recunoasteti - e tot una. din care se aud poate suspine si ecourile unei dureri de neinteles. 

credeam ca n-o sa mai ajung niciodata nici macar aproape de starile alea de panica teribila. sunt totusi undeva adanc ingropate, isi cer primavara si ele, sa infloreasca uneori. scot coltii si ma zgarie pe retina. se naste in mine un dor de lucruri si oameni care nu exista Acum. doare foarte adanc cand ma doare ceva. sufletul. si nefiinta.

no comment.

world wide wasteland

am facut ordine pe balcon. balconul meu era un fel de www.google.ro. de la carti despre cum sa ingrijesti planta taiata, pana la scule de care nu gasesti la nici un bricostore, jurnale ale mamei pentru mine - de cand m-am nascut pana spre anii 2000, jurnalul de la bunica pentru tata de cand s-a nascut el, afise cu spectacole pe care tata semneaza regia artistica, colectii de ziare din anii 90, colectii de vederi, ghiduri turistice, ate, materiale, sute de carti, bibelouri, discuri, acareturi, mobilier. toate intr-un balcon. toate scriu cumva o istorie pe care eu am trait-o foarte putin, mai mult am vazut-o si am ascultat-o prin cunoscuti si parinti. toate contureaza deja 2 generatii inaintea mea, de la stilul de viata al vremii pana la firea oamenilor care au detinut si creat toate astea.

am stat 3 zile in balcon si am calatorit in vremurile lor. blogul mamei era un fel de carnetel pe care isi scria caligrafic toate dramele si bucuriile. gadget-urile lui tata erau aparate de vizionat diapozitive, un patefon, un magnetofon, un video si altele. stick-urile lor erau caiete pe care transcriau de la prospecte de medicamente, pana la carti intregi. o lume fantastica. pe care 3 sferturi am aruncat-o la gunoi, pastrand amintirile si esenta vremurilor in sufletul meu. pana la urma avem nevoie de putin ca sa traim, dar suntem cumva legati de tot ce inseamna trecut...

am luat la purtare o pereche de manusi negre, din piele intoarsa, de la bunica mea fost-ambasador...erau noi. cred ca au o suta de ani...

you made my day!

ieri... cu un piure de castane, cu vanilie care miroase a rom (ciudat, nu?)... mi-ai facut ziua sa sclipeasca. am fost maxim fericita si am adormit abia spre dimineata lipaind borcanul si mulumind in gand la fiecare lingurita. bineinteles ca mai vreau. provizii sa fie, pentru tot anul! piureul de castane e cel mai bun!

astazi...o cafea prelungita m-a umplut de drag si oftaturi lungi.

uneori ma intreb daca nu e mai bine sa ne pastram utopiile, fanteziile, fara dorinta nebuna (ego?) de a le implini. in felul asta sunt eterne cumva, si nu le strica nimeni si nimic perfectiunea.

habar n-ai cat de bine m-am simtit in bratele tale.