ma simt fragila... parca ma sparg in mii de bucati si ele isi vor lua zborul ca un stol spre implinirea tuturor dorurilor mele mute. ma simt... insolata de curiozitati si vise. de prea multe scrieri si taceri. mi-e sete de rece. ma simt fierbinte.
imi vine sa strig. sa alerg, sa zbor spre... tine. sa cad rapusa. sa zac vreo doua vieti si in a treia sa ne privim cu zambete.
am trantit un sms in care mi-am conturat toata starea. l-am trimis de parca il asezam cu grija la piciorusul unui porumbel mesager... nu vreau raspuns, mi-a facut bine doar curajul de a apasa pe "send"... m-a intarit. si mi-a mai domolit din flacari. stiu ca vei intelege.
fac barcute din staniolul de la pachetul de tigari si astept... astept pur si simplu fara vreo proiectie a ceva ce trebuie musai sa se implineasca. imi place aripa asta pe care plutesc. vad de sus marea. si deasupra mea stele infinite. ma simt atat de mica dar intind mainile in aer, zambesc si las adierea necunoscutului sa-mi ciufuleasca pletele...
reincep noptile albe... transpir si ma enervez. fumez mult si scriu mult. gandesc si mai mult si uneori gandurile astea ma depasesc, privesc inapoi spre mine si ma striga brutal. imi constientizez spatiul gol din asternut... imi pun si imi scot ochelarii de sute de ori pe zi. asist la propria-mi dezintegrare. si cu viteza luminii ma integrez la loc... in absolut. sau in relativ. naiba mai stie...
am fost in cismigiu la 2 noaptea. haite de jandarmi. indragostiti pe banci care mancau shaorma si mirosea pana la 5 banci de ei... broscute ce sareau pe alei. oracaitul se auzea dinspre apa... m-am gandit ca alea de pe alei au dezertat intr-un fel. cateva perechi in barci pe lac... oare ce puteri magice anti-tantari detin? sau shaorma aia de dinainte, de pe banca e secretul? izul de usturoi alunga tantarii dintr-o eventuala escapada cu barca, noaptea. ce romantic. betivi care se se pierd prin labirintul parcului si nu gasesc iesirea spre... casa.
cu toate astea e frumos. e magic cand privesti totul la lumina felinarelor, ratustele dormeau majoritatea. bancutele solitare imi dadeau impresia de liniste. aproape sinistru. mi-as fi dorit sa dansam sub stele. asa pur si simplu. acolo... in gradina Micului Paris.
plimbare nocturna. Bucuresti luminat si gol. asa-i sta de bine uneori...! trag din tigara cu pofta de... altele. vreau acasa. la insomnia mea... in suc propriu.
e cald... dar e bine asa. am in sfarsit talpile la o temperatura rezonabila. ma gandesc la urmatoarele saptamani si ma cuprind doruri si nevoi. vreau mare. vreau nisip. te vreau pe tine acolo, sa ma dezmierzi... sa numaram impreuna boabele de nisip, sa ne punem scoici in par, sa ne facem coliere de alge si sa pasim de mana, spre mare... in mare...
sa gonim cu viteza luminii pe autostrada, eu cu picioarele pe bord, tu incantat de evadare, de mine. sa fumez cu pofta si sa fredonez melodiile noastre. sa-mi scot capul pe geam sa ma ciufuleasca vantul, sa rad cu gura pana la urechi si sa te mangai pe ceafa in timp ce conduci...sa-ti odihnesti mana pe piciorul meu gol si sa ma lasi pe mine sa schimb vitezele...si la propriu si la figurat.
bai lume... examenele la drept sunt cele mai spectaculoase chestii in termeni de kitch contrastat de aduceri aminte din perioada rosie a istoriei neamului....
de la dansatoare de club cu unghii dealea fosforescente portocalii, pana la baietasi analfabeti (nici macar semi) cu freze gresite la cine stie ce coafor de barbati scump si inutil... pana la tocilare frustrate ca nu si-au adus aminte exact fraza din manual... care oricum nu se regasea in grila preaputernicului... doamneee! o adunatura atat de variata ca nu stiam la ce sa ma holbez mai intai. unele "domnisoare" mai trecute ca mama, tin sa se imbrace intr-un fel de uniforma formata din adidasi/balerini roz bombon luciosi - ca sa para mai feminine cred ele, cu tricouri/coaie cu chipurile diversilor care canta pe regretatul Atomic, conturate de mult sclipici ca altfel nu se vede de la distanta, si blugi deaia care scot in evidenta cele mai nereusite amanunte ale naturii...si umbla in ciorchine, cate 2-3-4 asa.
toate astea si multe altele care nu merita spatiul meu verde de pe blog... alaturi de distinsi domni "fosti X" in perioadele de glorie care incearca sa tina pasul cu atmosfera si vremurile, glumind fara substrat cu asa-zisii "studenti"... unul se lauda la un curs ca a fost director al penitencioarului Y in vremea raposatului si ca el niciodata nu a fost in asentimentul ordinelor venite de sus... dar ca, a facut ce trebuia facut si cate ar mai trebui facute si acum... si ne invita fericit sa vizitam unul din minunatele lagare... evident cu liste, ca pe vremuri si cu o rata inchiriata de facultate... n-am prestat asemenea activitate extracuriculara...
asta de criminalistica era la curent cu tehnicile moderne de copiat, a venit cu magnetul la el sa ofere celor care aveau infipt in ureche acele chestii cu care se copiaza... haios. si trist in acelasi timp. si oamenii aia or sa fie toti viitori avocati si magistrati ai neamului. care invata sau ma rog... aud toate cele ne-necesare practicii in campul muncii de la diversi ce-si au marea experienta in regimul trecut. de care sunt mandrii, ca e cariera lor acolo.
trist. si generatiile urmatoare? vor invata de la astia cu unghii fosforescente si freze imbacsite? si cred ca vine apocalipsa. e tare colorata. strident!
zacere... in timp ce scriam titlul mi-a venit ca rimeaza cu "futere de utere"... n-am inteles niciodata expresia asta. incerc sa o vizualizez si pare dalidian asa...in fine!
azi am zacut. mult. inutil. cu ochii in tavan curgand pe gat, ba suc de visine, ba cola, ba apa dinaia cu gust de lamaie... din cand in cand venea cainele la pat de parca ma intreba "ba mai stai mult asa?"... da, mai stau. am timp. imi dadea o limba (aspra ah!) pe palma, una pe laba piciorului si se cara la fel de sictirit. noroc ca a invatat sa nu zaca in acelasi loc (pat) cu mine.
am fumat. psihologul zice ca recomanda tutunul ca echilibraza hormonii fericirii... dopamina, serotonina... toate astea se termina in "ina".. hm. da si cum ziceam, zacand asa am visat cu ochii deschisi, nu la vremuri mai bune ca nu exista nimic mai bun pe lumea asta decat clipa prezenta, nu la vremuri mai grele ca oricum au trecut... am visat la mine. si mi-am revazut pajistea aia cu ursi panda si caprioare si cu mine in mijloc, printre maci si altele asemenea colorate, cum ma invart si ametesc intre fire de iarba lungi, pana la buricele degetelor mele. da. asa-mi place mie sa-mi imaginez cand inchid ochii, si cand ii tin deschisi. e libertate. e fericire. si in pozitia mea preferata - de fetus - ma inunda bucuria si zborul unui porumbel alb.
deci e minunata sambata, singura, acasa, zacand. nu ma deranjati... am intalnire cu Mine insami. nu suporta amanare.
nu doare cum durea candva... dar simt nimicnicia mai profund ca niciodata. m-ai intrebat daca mai cred in "pur si simplu". da... dar vezi tu? el poate fi un zbor de fluture sau o unghie ce scrijeleste pe o tabla uscata... mi-e amar azi. sunt nimic. simt nimic. si golul asta e plin... sau gol... mai conteaza? e gol pur si simplu, si e crunt sa zaci intr-o stare de nedescris in cuvinte, sa stai la propriu si sa nu astepti nimic, sa nu vrei nimic, sa nu faci nimic, sa nu-ti doresti, sa nu speri, sa nu gandesti aproape.... e ca un hau in care cazi continuu si nici macar nu-ti pasa...
mi-e Bine si Rau in acelasi timp. si ma desprind de mine si privesc cum cele doua se lupta acolo inutil, in sufletu-mi de lut, incercand sa remodeleze amprenta ta... prea tarziu. soarele Nostru a uscat si a impietrit pecetea. si va ramane in Infinit acolo. golita si crapata. caci nici lacrimile nu mai sunt ude.
mi-e gol! si nici sa urlu nu am putere. si nici sa scriu si nici sa fiu!
a plecat bunica mea. am dus-o la tren. si am trait clipe de vis alaturi de copilul din ea. incredibil cum s-au intalnit copilul din mine cu cel din ea... si s-au jucat impreuna intr-o armonie dulce, naiva, fantastica. plang de fericire si stiu ca astfel de momente imi vor deveni amintiri amare la un moment dat... e atat de frumos cand un batran devine copil, si explodeaza de inocenta si neajutorare...e curat, e pur...
ne-am luat chipurile in maini si ne-am privit indelung, frunte in frunte... si mi-a spus "sa ai grija de tine! sa nu uiti ce-ti spun!"... am sarutat-o pe obraz apasat si pleoapele ei s-au plecat peste o lacrima de drag...drag de nepoata ei. ne-am tinut de mana si am ras de babalacii din gara. i-am zis ca e o bunica beton si cand a urcat in tren a zis "e beton trenul asta"... ce-am mai ras! se uita la alti batrani si era mandra de ea, ca merge... singura... ca poate calatori. se simtea tanara si ii privea si vorbea despre ei ca un copil, departe de varsta si infatisarea lor.
am alintat-o, am strans-o tare in brate si am coborat sa o privesc de pe peron. am intins mana spre geam si i-am mangaiat fata prin sticla aceea care ne despartea...si-a plecat obrazul spre palma mea si a pus si ea mana pe geam... ne-am mai luat o data de mana asa... si ne-am jucat cu degetele... am ras, ne-am trimis bezele...si palmele noastre nu se mai dezlipeau... doar trenul a facut ca mana mea sa ramana pe loc iar a ei sa fuga spre..."acasa la bunica"...m-a privit indelung, o vedeam cum se departeaza si fluturam mana zambind.
mda. am ajuns la o suta de postari... in peste 2 ani... nu inseamna nimic asta. doar litere. si minti imprastiate. si suflet frant, si suflet gol, si suflet plin, si suflet colorat. am fost in toate felurile si pot fi oricum. pentru ca sunt completa. azi am scris pe un colt de masa, la o cafea neterminata o poezie care mi-a rasunat in creier si mi-a batut cu ciocanul cuie in piept.
prietenii si "prietenii" stiu de ce...
"A fost un ou crapat
O coaja de lumina avea,
Si inauntru...
Un fetus zacea contorsionat.
Si nu stia
Ca nu va vedea
Lumina zorilor.
A fost un ou crapat
Si fraged, de la inceput
Iubirea lor.
In noroi s-au dedublat
Si nu au conceput
Decat amor... amar."
as mai fi scris. dar gandul mi-a zburat ca o sageata de sticla pe o suprafata de oglinda... si am impaturit versul in multe bucati, si m-am inchis la loc la mine in colivia de lut.
dimineata cu cafea... miere si lapte, tigara, bunica si integramele ei. eu si lecturile mele... sunt atat de multi oameni frumosi in lumea asta care se ascund dupa perdeaua virtualului...de ce? as bea o cafea, un ceai, cu fiecare dintre ei si mi-as dori sa am o bagheta magica care sa le aduca in realitate ceea ce scriu pe bloguri, sa le rasfire dorurile si sa le implineasca fantasmele, unele atat de frumoase...
e trist. e trist ca ne ascundem si nu mai stim sa fim noi decat in scris...ca nu mai putem fi sinceri decat cu strainii... cu cititorii anonimi. ca nu avem curaj sa ne expunem ca un nufar la soare in viata de fiecare zi. asa pur si simplu. e teama...? oftez si ma gandesc.
mi-am luat ieri rochita de lolita. sunt fericita. chiar daca ploua.
mi-e dor...
iar am insomnii...
as scrie mult...
as fugi aiurea spre necunoscut...
