m-am razgandit

nu mai vreau sa cresc mic! sunt labila, nu?

deocamdata turbez de fericire.

e incredibil cum dintr-un gand, mi s-a transformat toata viata. cum speram sa obtin ceea ce am acum abia dupa cativa ani, trecand si eu, ca tot omul, prin faze premergatoare - grupa mica, mijlocie, mare. dar nu! pentru ca nu ma aflu in `randul lumii` si intotdeauna am ars etapele, iata-ma la un nivel la care doar visam. am in maneca niste carti pe care abia astept sa mi le joc cu profesionalism. sunt pe o pozitie mai mult decat performanta si provocatoare. si pana la urma nu-mi pare rau ca am stat acasa si prin scoli pana la 25 de ani, mi-am gasit locul sub soare in campul muncii si... e foarte aproape de soare :p

of si nu sunt nici macar la mijlocul lunii ianuarie si deja... ma invadeaza atatea minuni. era si cazul ca doar... it was worst, must be better now!

multumesc tuturor celor care nu au avut incredere in boemia fiintei mele, care m-au calcat si intins la maxim, minimalizandu-mi fiinta in repetate randuri. multumesc mai ales acelora care nu au putut si nu pot participa la visurile mele, din orice fel de domeniu, si celor care nu (ma) inteleg/cunosc desi ne-am invadat vietile cu bune si rele destul timp. le sunt recunoscatoare ca au scos la iveala ambitia mea de a ma privi in oglinda, de a merge cu capul sus inainte, de a avea curaj sa(mi) demonstrez contrariul. si intr-un fel, raman in sufletul meu, ca niste eroi anonimi, pe care fara sa-i anunt si sa-si doreasca i-am gradat cu inalte merite in linia destinului meu. cumva paradoxal, dar nu in gluma, vorbesc foarte serios.

pentru ceilalti, care imi sunt pretutindeni `ai mei`... ne vom bucura impreuna de soarele in care ma scald! :)

eu vreau sa cresc mic

pot sa demisionez din functia de adult? as putea sa cresc mica? va roooooog. promit sa nu ma razgandesc. sa-mi asum constiincioasa drepturile si obligatiile ce-mi revin la 6 ani. sa mananc cand ma striga mama desi nu mi-e foame, sa citesc Robinson Crusoe ascunsa intr-un copac inflorit, sa alerg dinspre orice catre oriunde, sa desenez cu creta pe unde trec oamenii mari, sa ma uit la norisori si sa imaginez povesti cu printi. sa ma ascund de tanti care prezinta stirile la tv, crezand ca daca ea se uita in ochii mei cand vorbeste, inseamna ca ma vede si n-ar trebui sa ma scobesc in nas de fata cu strainii, sa-i aduc mamei floricele din gradina blocului, sa fiu sigura ca intr-o zi ma voi intalni cu ”Mihaela si prietenii ei”.

e prea mult. acum, aici, e ceva inimaginabil. nu mi-am dorit asa, nu ma intrebat nimeni, am incercat, am depus eforturi dar am cedat. si vreau inapoi.

PS.  sunt in faza de ”pre-job”. sanse mari de angajare. ma satisface ca voi fi in sfarsit in randul lumii si mama va fi linistita ca ”fata mea e bine, a terminat scoala, are un job, etc”. dar eu nu am nevoie de asta. mie chiar mi-e bine asa: cu putin, fara griji, fara probleme, libertate, aer curat, creatie, haos organizat dupa bunul chef sau dupa vreme, proiecte personale care aduc satisfactii imense si uneori si financiare, vise implinite frumos, zambete. de ce e atat de greu sa va explic ca ”randul lumii” nu e ca voi?

grow.. neaaaah!

 - grow up!
 - no, let's get down again!

am un playlist care nu ma lasa sa ma culc. niste filme de corason care nu ma lasa sa ma mai gandesc la viata reala. un catel care ma tine in priza. prieteni care nu contenesc sa curga in mine bucurii, ca fulgi mari care pica din cer. sunt a nu mai stiu cata noapte nedormita si ma simt atat de bine... incat ma intreb: de ce ”trebuie” sa dorm, sa mananc, sa beau lichide, sa am un job, sa respect complezentele vremii si sa ma supun unor reguli fara de care cica n-am fi. uf. pai sa va explic eu cum functionez de muuuulti ani, de cand ma stiu, fara sa ma inclin la toate rutinile astea?... detalii in privat :p

3P

Paris
Prietena mea.
Piticul insomniac.

ati inteles da? Plecam. la mare departare de casa. primavara vine la Paris. nu la Bucuresti, si ma duc sa o intampin acolo cu cea mai dulce fiinta din viata mea. sunt turbata de fericire. 

aberatii de insomniaci

de data asta mi-am pierdut noaptea lucrand. ma simt bine. adica nu am pierdut noaptea, ci am facut ceva util. si cand ma apuc eu sa fac cate ceva imi iese bine. sunt obosita si fericita.

m-a zgariat pe creier azi o replica. mi-e atat de ciuda cand nu reusesc sa ma fac inteleasa, sau sunt privita cu superficialitate si judecata din prisma asta...a aparentei ieftine. cand oameni pe care ii crezi ca rezoneaza cu tine, dau dovada de crasa indiferenta. cand ti se spulbera pretentia ca te cunosc si constanti ca...te vad doar in exterior. si acela cetos. cu siguranta o bucatica de responsabilitate pentru feedback-ul asta eronat o port si eu. dar asta nu-mi subtiaza dezamagirea...

am suferit deseori de impacte de-astea intelese in aparenta, gresit. dau impresii, creez imagini despre mine care nu sunt reale. si mi-o iau. si sufar. sunt putine persoanele care au avut rabdare si tact sa-mi explice, sa le explic, sa elucidez situatiunea. sunt si mai putine care au inteles ca in spatele unor diverse roluri sociale, sentimente mai mult sau mai putin etalate, se mai ascunde ceva. si din pacate... cu mult mai putine acelea care au avut inspiratia sa nu ma judece, sa nu judece ce nu cunosc, ce nu inteleg. 

... dincolo de asta, inchid ochii fericita, cu ganduri dulci.

arde

ma arde stomacul...ei da, trebuia sa zic ”an nou cu bine” primului ulcer pe anul asta. ciudat cum uneori durerile fizice sunt doar asa... undeva acolo, firesc inconfortabile dar la fel de ignorabile. cum daca ma ard si alte lucruri pe langa stomac... se creaza asa o ierarhie a arderilor :p si unele devin mai pregnante ca altele.

ma arde un dor nebun sa iubesc. am auzit ca e mai bine sa iubesti decat sa fii iubit. se potriveste cu teoria mea, a dragostei ne-egoiste, care nu cere, nu primeste, doar exista. ma mai arde o amintire placuta care imi da fiori. imbratisarea mamei din dupa-amiaza asta si planurile pe care le am. ma ard toate...

important e sa nu ma ard de tot. nu?

dimineti

imi pun 1438 de dorinte in dimineata asta. m-am trezit la o ora inumana pentru spiritul meu. am cunoscut o necunoscuta. am iubit frumos. am baut cel mai dulce vin fiert. nu am cafea. beau cola acum. fumez si zambesc. cica e eclipsa de soare azi, peste vreo ora... imi imaginez lupii urland in vazduhuri.

e alb afara. si sunt dispusa la inceputuri.... fara a ma bloca in ele. parca as visa un pic... mai mult. parca viata are alt gust dimineata. sau e vorba doar de dimineata asta... nu stiu. mai conteaza?

statistici

am vazut pe alte bloguri statistici si cuvinte de cautare, etc. oamenii nu ajung niciodata unde trebuie atunci cand cauta indicii, asta e clar. iar google-ul nu functioneaza tocmai pentru informare...
- cum ar trebui sa ma imbrac ca sa devin emo: sunt oameni care cauta asa ceva pe google, my god!
- alba ca zapada, scenarii: ar trebui sa ajungeti pe celalat blog, va v-a explica lolita cum s-a inecat alba ca zapada cu marul.
- tablouri cu trandafiri: in nici un caz aici.
- adanc mai adanc peste tot ceea ce inseamna uman: o daaaaaa, imi plac lucrurile adanci, cu adancime, mai ales alea peste tot ceea ce inseamna uman :))

piticul a bagat capul la fund. adanc. adica ma inclin tuturor cititorilor mei. :))

val vartej

spuneam intr-un post anterior ca abia astept imprevizibilul sa ma plesneasca... si nu trece bine 1 ianuarie ca ma ia asa pe sus un val, ma duce pe diverse culmi, ma aseaza cuminte la cateva ore de somn. incredibil cum se pot precipita lucrurile... de fapt, totul e sa vrei. sa ai curaj. sa-ti asculti intuitia. ups. feel alive.

nu ma pot desprinde de muzicile grecesti. de niste imagini cu mare si vant si senzatia aia de libertate de pe plaja de nudisti de asta vara. tanjesc la anotimpul meu cald si astept cu o cana de vin fiert, aromat... astept sa treaca iarna. sa mi se vindece amintirile. ma simt ca intr-un program special de sociopati, bagata la hibernare. vreau culori, vreau agitatie, vreau un pic de haos. iarna e prea alba.

hai gata

gata cu lamentarile. diriga mea era in spital de rev si cred ca singurul lucru care mi-a intors stomacul pe dos, dar care m-a bucurat peste masura in noaptea dintre ani, a fost ca m-am dus cu un buchet de flori acolo. surprize-surprize in contexte triste.

prieteni. oameni diferiti, separati, nu mai conteaza, frumosi in general. zambete si betie. urari fara continut. ganduri pline trimise intr-un zbor clandestin. de toate pentru toti. ca la romani, na...

si acum avem cu totii pretextul ca deh... e inceput de an, ne apucam de chestii, facem liste, ne dam impresia ca luptam mai cu spor pentru toate cate avem de parcurs... vax. vorba cuiva... ne-am blocat in debuturi. vorba altcuiva... suntem doar in pauza pe aici. vorbe...

it was just a day... e 1 de 12 ori pe an. si niciodata nu se termina si nu incepe nimic. doar suntem... uituci. eu uit de prezent... si timpul ma pedepseste.