transformari...

cand esti plecat de casa la propriu si mai mult decat atat, este printre straini, ai la dispozitie o camera mica-mica si un oras mare-mare necunoscut, incepi sa-ti faci tot felul de griji si toate preocuparile si tabieturile tale de acasa se modifica.

dupa ce am vizitat ce era de vizitat si mi-am setat orele de studiu... m-am apucat de sport. acum ii inteleg pe baietii de dupa gratii sau blocuri de ce se apuca de tras de fiare. din lipsa de activitate si comunicare, prieteni, facebook, barfe balcanice si altele care imi umpleau ziua la Bucuresti, te apuci sa... tragi de muschi. astfel ca in fiecare zi mi-am propus sa fac niste pilates si abdomene, asa.... ca sa treaca timpul constructiv. activitate cu folos, ar zice unii... dar sunt convinsa ca o data ajunsa acasa ma voi lasa de ea.

azi mi-am cumparat o bluza verde dupa ce am cautat vreo ora ceva colorat. lumea e terna si aici ca si acasa... toti se imbraca in negru, gri, bej si in general culori cat mai neutre. prefer contrastele cu o culoare puternica sau curcubeul tot pe mine. mai ales cand ma simt bine sau vreau sa-mi pozitivez existenta. asa ca am inceput sa arunc sau sa ma gandesc sa las aici o parte din hainele cu care am venit si sa-mi cumpar chestii colorate-funky. pe bune ca ma simt mai bine de cand port colorat nu doar la chiloti :)

beau apa mai multa. si beau apa mai multa pentru ca mananc mai putin si uneori simt ca pur si simplu trebuie sa ma hidratez sau ca trebuie sa umplu cu ceva golul din stomac. obiceiul asta sper sa se pastreze si acasa. nu mai beau cafea dimineata si fumez cam 2 pachete pe saptamana, ceea ce e complet anapoda fata de obiceiurile mele de gara de nord. in schimb nu trece zi sa nu mananc o fructa - cred ca am mancat deja mai multe fructe decat in tot anul trecut, de cand sunt aici.

am inceput sa citesc mult si cu atentie... deh, face parte din obiectivul cu care am venit aici: studiul. dar ma transpun atat de tare in lecturi si fenomene ca uneori ma trezesc plangand la cate o fraza emotionanta... constat cu bucuria unui copil ca felul in care percep lectura si modul in care are ea efect asupra mea s-a schimbat din facultate incoace.... poate pentru ca acum citesc ce-mi place, ce ma intereseaza si mintea mea de adult sedimenteaza altfel informatia. am plans cand Regele Mihai l-a arestat pe Antonescu pe 23 august si cand Carol I a murit sau cand Regina "Mama Ranitilor" scria despre atmosfera de dinainte de razboi... asta pentru ca acum citesc despre monarhia romaneasca, deseori chiar in Piata San Pietro sub soare de privamara si da... ma iau emotiile la fiecare pagina.

deci managementul dorului functioneaza, abia dupa vreo 2 saptamani incep sa fiu cu adevarat Prezenta in calatoria asta a mea pe mai multe planuri.

sunt fericita.... dolce vita nu e doar un mit!

nota de plata - doctorat

incerc de cateva zile senzatii tari neuronale, intelectuale si ma intreb in ce se mai masoara munca intelectuala, cu creierul adica.... aici in arhivele unde ma scald de doua saptamani deja, gasesc greu ceva care sa-mi fie cu folos in lucrarea mea.... procesul e cam asa.

caut vreo doua zile intr-o biblioteca de indici niste numere. in functie de data, nume, localitate e posibil sa gasesti ceva care PARCA ti-ar completa studiul. si ma duc si cer respectivul document de la niste nenea draguti cu care ma inteleg mai mult prin semne ca ei nu stiu limba engleza, desi lucreaza la (probabil) cea mai tare arhiva din lume (sau poate tocmai deaia isi permit sa nu stie decat limbile in care sunt documentele din arhiva asta, adica italiana, franceza si latina).

scormonesc eu cat pot si pana la urma dau de ceva. ma gandesc ca trebuie tradus in limba mea, ca o sa cer o copie (nu faci tu poze ca la BCU, faci cerere si ti se da un jpeg cu documentul, contra cost), ca o sa adaug la anexe si lucrarea mea va avea deja niste pagini in plus si nu orice fel de pagini ci unele importante cu documente inedite....

apoi ma documentez mai bine la modalitatea de reproducere a documentelor gasite si constat ca daca vreau sa public jpeg.urile lor ma costa cam 50 Euro dreptul de publicare pe imagine. adica un document de 3 pagini, ar costa 150 de euro. Nu ma pot multumi decat cu copierea lor pentru uz personal, le iau acasa si le transcriu, le traduc, dar nu arat la nimeni poza aia frumoasa cu pagina originala din document... si oricum copierea pe foto pentru uz de studiu personal costa cam 12 euro/poza adica o pagina.

am strans deja cateva documente si nu ma lasa inima sa pierd vremea traducandu-le la fata locului, ca in timpul asta mai caut altele si o luna trece repejor. asa ca deja am de platit vreo 230 de euro pe copii cu care ma intorc acasa sa ma uit doar eu la ele si publicului o sa transmit doar traducerea. si profii mei mi-au zis ca daca ma duc la arhive sa fac poze, sa aduc tot, sa copiez, sa transcriu in intregime documentul, sa-l traduc si sa-l public.... dar nu mi-au zis cat costa treaba asta si nici bursa de cercetare nu mi-au dat sa-mi platesc calciu si glicemia....

intr-o zi uitandu-ma pe net... am gasit niste carti. ma duc la editura si le comand la casa, fericita ca am ocazia sa le cumpar. la Romania nu le-as fi gasit sau as fi platit transportul cat juma' de carte. si ce sa vezi? 90,70 euro. pai sa nu-ti iei campii si sa te hotarasti sa te faci prost?

dupa o luna de cheltuieli... bani cu care in Romania traiam vreo 3 luni cu carne si desert in fiecare zi la masa, o sa ma intorc la mama mea acasa. O sa am nevoie de niste bani sa dau la tradus o parte din documente si o s-o rog si pe ea sa ma ajute la transcris in format electronic, ca sa nu pierd eu vremea cu amanuntele astea si sa ma apuc de redactat lucrarea. alti bani, bineinteles. apoi hai sa facem copii la doctorat, sa-l copertam, sa platim restaurantul la profi si ce-o mai fi. si apoi sa mergem la doctor ca parca m-am tras la fata si nu mi-e bine.....

cat costa un doctorat in Romania? cat costa un doctorat sa-l faci pe bune in Romania, fara sa plagiezi, muncind cu ochii si creierul tau? si dupa ce visul acesta va fi realizat.... ce urmeaza?

Ascult asta pe repeat si imi inghit lacrimile. imi vine sa plang de ceva timp incoace, din nimic, din toate, de peste tot, mereu... uneori o fac pana nu mai pot, alteori ma abtin intrebandu-ma care o fi de fapt motivul.... incerc sa caut in mine si acolo nu prea mai e nimic... adica mai sunt atat de putine lucruri si atat de complicate incat....

Sunt la Roma. un vis mai vechi care acum ma copleseste si ma tem ca nu reusesc sa-i fac fata... incerc sa gasesc forta aia cu care sa nu-mi mai doresc nimic. pentru ca orice dor/dorinta implica asteptare si sunt atat de obosita sa astept ca am impresia uneori ca-mi iau campii...

Ma uit la maicile astea cu care imi petrec timpul aici... sunt atat de fericite in simplitatea lor. nu au mare lucru de facut pe lume, si li se asigura cazare, masa, tot ce au nevoie sa traiasca. fara sa aiba grija unui job, a unui partener de viata, planuri de viitor, nimic. ma gandesc uneori ca daca nu o sa ma implinesc in lumea asta complicata, o sa ma retrag la o manastire dinasta si o sa astept sa mor.

Apoi mi se face dor de tine, de mirosul tau si de noi doi dormind incolaciti. Si vreau sa ne casatorim, sa avem copii si sa fim fericiti. incerc sa-mi adun creierii si sufletul de peste tot si sa astept sa ni se intample asta.... sa te astept la infinit asa cum e si dragostea noastra, fara sa ma simt ranita si pierduta de trecerea timpului, de lipsuri, de nevoi, de prea multe ""daca"uri si "parca"uri....

esti ultimul barbat din viata mea.

septembrie

Ploaia asta ne vindeca sau ne raneste? e pansament sau picatura care umple... paharul? sau aia chinezeasca?

incerc din rasputeri sa-mi aduc aminte de o ploaie care mi-a placut.

singuratatea in doi e cel mai tragic moment la care poate ajunge un cuplu. e despartirea cea mai crunta si calmul cel mai tulburator. e un fel de taiere, macel.

eu una prefer sa fiu singura de tot, de o mie de ori.... prefer sa disper la propria umbra, sa-mi fie frica sa deschid usa stiind ca nu astept pe nimeni, sa-mi plang golul din asternut dar cu speranta ca totusi e liber pentru cineva pus deoparte cu grija pentru mine, sa ma spulber in ganduri si visuri ale mele, doar ale mele, sa astept trista ceva mai bun. si asta e o singuratate creatoare, asumata, din care se mai poate naste ceva totusi.

singuratatea in doi e moarte. e gol. e plafonare, sinucidere. incertitudine si haos. suflete facute franjuri care nu mai au putere sa se recunoasca... sa se nasca, sa creeze, sa construiasca in pustiu... un pustiu infinit care ne inunda, ne sufoca spiritele.

iubirile nu au happyend

adevaratele iubiri nu au happyend... pentru ca sunt infinite.

am crezut mereu ca iubirile mele sunt asa....infinite. chiar si atunci cand m-am despartit de un personaj am stiut ca-l voi iubi si dincolo de separarea asta materiala, de lucruri si situatii. am adunat asa cateva iubiri pe care le port si acum. daca i-as intalni, le-as declara dragostea mea perpetua chiar daca nu corespunde cu definitia majoritatii si a realitatii. pentru ca asa vreau eu sa cred ca sunt iubirile adevarate. infinite.

cu toata incapatanarea asta a mea idealista, timpul transforma, ne transforma si ne uita pe noi, pe noi doi, pe noi insine. dragostea plina de patos si declaratii se transforma in amintire dulce sau amara, in drag de cineva, in prietenie, in uitare sau in derizoriu. nu-i pacat?

si cand viata ne duce pe drumuri diferite, oare undeva acolo adanc in noi, in fiecare dintre noi doi, mai putem sa batem inimile la unison? sa stiu ca undeva acolo Infinitul meu isi gaseste Raspuns? n-ai cum sa stii niciodata cand pierzi contactul cu perechea... cu ceea ce a fost o data sufletul tau pereche.... cand vine un sfarsit, oricare ar fi el.... ce se intampla cu dragostea? ramane asa suspendata in timp? persista undeva in alta emisfera sau dispare incet incet?

dragostea adevarata nu are final. de ce v-ati impiedicat de infinitul meu?

urasc oamenii care nu au raspunsuri. si mai tare ii judec pe cei care nici macar nu le cauta, iar cei care nu-si pun nici intrebari.... cred ca sunt deja morti... printre vii.

primavara

Nu exista nimic Total pe lumea asta. totul e sa sa ti se para perfect un puzzle cu piese lipsa.

pronume personal, pers I pl

unora le lispeste pluralul.... si altora le lipseste singularul, dar aia sunt cei lipsiti de ego, vreo Sora Tereza sau vreo mama care lasa tot pentru copilul ei. asa ceva e pe cale de disparitie si nu te astepti sa gasesti la fiecare colt de viata.

multora le lipseste pluralul.... mai ales alora de s-au intersectat cu mine. cumva am avut bafta de ego-people dinastia care cand vine vorba sa gandeasca la Doi, despre Noi... se impotmolesc, sau rezolva problema de unii singuri crezand ca asa reglementeaza si pe Celalalt. aia care macar il vad pe Celalalt. sunt unii care nu pot duce mai mult de propria persoana. tot ce depaseste persoana lor, e inutil, nevalabil, complicat, de evitat, de razboit, costa, compromis, haos, neliniste, inconfort, ce mai... e degeaba. e mai bine singur, si mai simplu.

ganditul la plural nu se invata la gramatica din clasele gimnaziale. nici din carti. as putea spune ca puterea exemplului functioneaza, sau ca experienta te invata.... dar incep sa cred ca nici astea nu dau roade. sunt unii atat de performanti in ego, incat nimeni si nimic nu-i clatina. e trist. desi se gaseste si public pentru astfel de personaje. mandria si stima de sine nu au nici o legatura cu asta.

Noi Doi... nu e vreo matematica, sau vreo fizica cuantica. nu e nici macar logica simpla sau filozofie de buduar. e Pur si Simplu... curgere, intrepatrundere, lasare de sine, uitare de sine, diluare de sine in celalalt si devenire impreuna. nu poti avea tot daca nu renunti la nimic. nu poti sa te arunci daca nu ai in mainile cui sa cazi. nu poti sa bei daca nu ti-e sete. fii tu setea mea, si eu te beau. si apoi se cheama Implinire. in doi. in noi.

wishlist

Draga Mos Craciun,

ca in fiecare an, te astept ca un copil desi nu mai sunt si toti asteapta cu inflacarare maturizarea mea. eu continui sa cred ca existi, ca undeva acolo citesti scrisorile noastre, ale tuturor copiilor care Cred. continui sa cred ca ursuletul de plus are viata cand eu dorm, ca orice dar isi asteapta implinirea si ca toate cadourile exista acolo undeva, doar ca nu au fost inca expediate. ceva la posta e stricat uneori.

imi doresc de cativa ani incoace sa-l inlocuiesc pe Cioculescu, ursul meu de plus. e cam sifonat si a facut smocuri pe dinauntru de cat am plans si am ras pe burtica lui. tare mult as vrea sa-l pensionez, de fapt deja i-am dat liber si sta pe balcon in frig. am mare nevoie de un ursulet nou, mare cat sa pot incape la el in brate, pufos cat sa-mi duca toate migrenele si bucuriile, si rezistent cat sa dorm pe el pana ma odihnesc de tot.

apoi mi-as mai dori niste cizme. nu ma pot decide daca vreau rosii, sau negre, sau cu platforma, sau fara toc. si pentru ca nu stiu inca ce vreau la capitolul asta, desi nu prea am cu ce sa umblu iarna asta.... o sa consider dorinta asta incerta si neprioritara, pana ma hotarasc macar la culoare.

imi mai doresc o noua perdea la sufragerie. am pus deja luminitele de craciun si nu se mai vede perdeaua cea veche si agatata de gherutele pisicii, pentru ca tin luminitele alea aprinse mereu si iti iau ochii. dar cand o sa vina primavara... ar trebui sa fie nou la geamul meu. ca sub geam, am reusit anul asta sa-mi cumpar o canapea noua si nu e complet tabloul fara perdea.

apoi imi doresc foarte mult sa ajung la Sibiu, sa vad targul de craciun si luminitele de acolo. sa mananc o ciorba si sa cumpar nimicuri. sa ninga ca-n povesti si sa ma tina cineva strans de mana pe aleile alea. o luna de miere la Sibiu!

vreau sa ma duc cu mama la un concert la ateneu si sa petrecem niste timp impreuna. sa ma alinte ca in copilarie, desi nu stiu de ce mai alerg dupa perioada aia... ca nu mai seamana nimic.

imi doresc de ani de zile un brad natural in ghiveci. sa miroasa a pin si a proaspat in casa si cineva sa ma invite la un vin fiert aromat langa un pannetone cu ciocolata. fericire!

imi doresc sanatate si inspiratie, sa-mi duc la capat proiectele pe anul asta si pe anul viitor. niste liniste intr-un confort afectiv care sa ma umple si sa ma arunce pe culmile reusitelor. imi doresc toata atentia persoanelor dragi mie, dragostea lor si a mea sa se uneasca in Minuni construite Impreuna. sa putem pune degetul pe fiecare bucatica de rai realizata la unison si sa ne bucuram de toate ca de un album de fotografii din trecut.

imi doresc un copil, Mosule. ca sa nu ma mai dau eu copil atat de des. sa fiu si eu mamica si sa primesc scrisori pentru mosul de craciun. sa pun suflet si dragoste in ele si sa ti le trimit spre implinire.

Mosule, inca te astept.

la 00.00 a inceput sa ploua si ma uitam in sus.... o picatura de nor mi-a cazut pe frunte, de parca mi s-au intors inapoi concentrat toate sudorile de pana atunci. de parca va fi cu spor... cum se spune pe la nunti cand ploua la iesire, sau de parca ceva inca plange in mine si in afara mea. nu stiu.

e ziua mea. am stat singura la o terasa asteptand si intrebandu-ma daca e corect asa. habar n-am raspunsul pentru ca nu reusesc nici macar intrebarile sa mi le mai pun. a fost o ploaie calda de inceput de toamna care mi-a racorit sufletul in linistea si in singuratatile mele.

la 00.01 au aparut de dupa colt prieteni dragi si oameni aproape de sufletul meu pe care nu speram sa-i vad si nici nu apucasem sa mi-i doresc. au fost totusi acolo, alaturi de mine si mi-au oferit cateva zambete de bun augur.

e frumos afara. e aer.