nimic

am asa o stare de nimic. de facut nimic, sau ma rog, de facut lucruri pe care nu le pot face. si as vrea o mana de sus sa vina sa ma duca unde si cum vreau eu. vroiam sa stau cu cineva, sa nu ne spunem nimic si sa beleuzim printr-un parc desculti pana picam pe o iarba, de unde cap in cap sa ne uitam la stele sau ce-o fi sus... sa stiu ca stie ce as vrea sa spun si sa nu fie nevoie de cuvinte... m-am saturat de cuvinte, de vorbe ca sa fie, de gesturi gratuite, de alergaturi....

azi nu-mi sunt de ajuns prietenele mele, nu sunt indeajuns de masculine ca sa-mi dea impresia aia de "feel safe" intr-un anumit mod, azi nu ma incanta mama cu zambetul ei si nici macar nu sunt in depresie. ascult niste muzici nestiute pana acum, minunate, si nu fac nimic. cred ca de fapt am obosit sa ma mai ascult, sa-i ascult pe altii si doar am nevoie de zacere, in liniste. alaturi de Cineva.

cineva care sa nu astepte de la mine nimic, sa nu pretinda, sa nu vrea, sa ma ia asa cum vin si sa raspunda punctual la toate. sa nu ma intrebe de Ieri sau Maine si sa fie pur si simplu Aici, Acum.

azi am o stare de nimic. sunt un nimeni, si as vrea s-o impart gratuit cu un nimeni-cineva.

bursa locurilor de munca

am fost azi cu mama de manuta, ca sa o conving de o realitate de care ma lovesc de mai bine de un an incoace, la bursa locurilor de munca pentru studenti si absolventi - organizata de ANOFM.

erau acolo numai joburi de cofetar, bucatar si agenti comerciali, agenti imobiliari si de asigurari.... unde erau ofertele pentru absolventi de studii superioare?! nu stiu. au gresit adresa. mai erau ceva locuri pentru manageri de produs si consilieri in resurse umane, dar acolo... vroiau un minim! de 3 ani experienta si sa cunosti nu stiu ce programele unde se calculeaza salariile. mai puteai alege sa te faci aranjator in rafturi la hipermarket sau agent de paza.

unde era oferta aia pentru tineri studenti si absolventi? cui i-a folosit organizarea acestui targ de joburi? cv-ul meu se loveste mereu de fraza "sunteti supra-calificat". imi cer scuze ca mi-a placut la scoala si ca fara sa vreau, sunt deasupra multora ce ma interogheaza la interviuri...

si culmea, nici macar pilele si relatiile nu mai functioneaza in tara asta. toate demersurile "din interior" au esuat intr-un fel sau altul... nu e loc de mine sub soarele asta mioritic. si nu mi-e bai deloc. fac ioga pana reusesc :) (adica ma asez in fund si astept sa treaca) si cand dau lovitura, o scot pe mama in concediu sa-mi ierte revolta si boemia de pana acum.

diamonds and rust...

I'll be damned

Here comes your ghost again

But that's not unusual

It's just that the moon is full

And you happened to call

And here I sit

Hand on the telephone

Hearing a voice I'd known

A couple of light years ago

Heading straight for a fall

As I remember your eyes

Were bluer than robin's eggs

My poetry was lousy you said

Where are you calling from?

A booth in the midwest

Ten years ago

I bought you some cufflinks

You brought me something

We both know what memories can bring

They bring diamonds and rust

Well you burst on the scene

Already a legend

The unwashed phenomenon

The original vagabond

You strayed into my arms

And there you stayed

Temporarily lost at sea

The Madonna was yours for free

Yes the girl on the half-shell

Would keep you unharmed

Now I see you standing

With brown leaves falling around

And snow in your hair

Now you're smiling out the window

Of that crummy hotel

Over Washington Square

Our breath comes out white clouds

Mingles and hangs in the air

Speaking strictly for me

We both could have died then and there

Now you're telling me

You're not nostalgic

Then give me another word for it

You who are so good with words

And at keeping things vague

Because I need some of that vagueness now

It's all come back too clearly

Yes I loved you dearly

And if you're offering me diamonds and rust

I've already paid

ziua

ziua in care mi se refuza o invitatie... ziua in care imi aduc aminte de satul Dor Marunt si ascult Tudor Gheorghe langa Gloria Gaynor, alaturi de personaje dragi. personaje care sunt cu sufletul langa mine in fiecare zi, pe care le simt in gesturi si in intonatie, care ma cunosc si ma iau asa cum sunt, la pachet cu toate ale mele. ziua in care primesc flori de departe si un "la multi ani" la telefon de la o voce astro-frecventata. ziua in care impart bomboane ca la clasele primare unor copii pofticiosi.

ziua in care imi dau seama ca tocmai lucrurile care nu sunt asa cum imi doresc, ma fac sa merg Inainte. ziua in care realizez ca sunt Femeie si prietena, si colega si sora si fiica. ziua in care ma simt golita si obosita de atatia ani plini de prea multe. ziua in care ma umple un zambet cand nu ma mai pot umple camioane de gesturi. ziua in care e toamna si racoarea imi flutura sufletul printre atatea visuri si amintiri. ziua in care tu nu mai esti. ziua in care imi dau seama ca vei ramane desi nu existi niciunde.

ziua in care imi port acelasi verde... desi nu mai strabate din ochii tai. ziua in care ma repet si repet aceleasi mari greseli. ziua in care toate sunt ale mele si eu ma dau lumii in liniste. ziua in care ma fac mare si ma simt cea mai mica. ziua in care imi mangai pantecul cu gandul departe. ziua in care inca dorm cu ursuletul.ziua in care imi vine sa urlu si sa plang, dar tac si atat.

ziua in care sunt satula. si dornica de altceva. ziua in care asteptarile nu-si mai poarta soarta si cauta alt nume. ziua in care am incetat sa ma intreb "de ce?" dar inca ma gandesc la "pana cand?". ziua in care nu mai intreb "unde esti?", dar spun cat de des pot "sunt aici". ziua in care ... "prezentul e plin de cadavrele noastre" si noi le vedem actori primind aplauze la scena deschisa. ziua in care ne mintim pana ne credem si cream realitati.

ziua in care ar trebui sa fie toate frumoase, si totusi "trebuie" a disparut din dex-ul meu. deci nu-i frumos chiar tot. ziua in care nu pot da o definitie la nici o stare. ziua in care sunt eu cu mine si atat. 

e ziua mea. si toamna mea. La multi ani Mama mea.

incepem

toamna se intampla lucruri. nu stiu daca numai in viata mea si a celor de langa mine, daca din vina mea sau pentru ca ma iau dupa ei, pur si simplu toamna... incep sa se petreaca toate.
azi-noapte am luat o hotarare atat de fireasca si frumoasa, cred ca ma voi bucura de ea cateva sezoane la rand de-acum inainte. azi am vorbit cu un prieten drag si de demult si ce ma bucura cand toamna se renumara apelurile si ne facem timp si chef unii pentru altii.
toamna mi-am facut intotdeauna un fel de evaluare... si nu conta ca-mi da cu plus sau cu minus, impartirea firelor in alte mii e un artificiu colorat.

incepem asadar.

11.2011

acum 4 ani... cu nostalgia asta m-am trezit si culmea, desi nu stiu in ce zi sunt de ceva timp incoace, astazi... am stiut. m-am intors un pic in timp, insa uitandu-ma in oglinda... si la propriu si la figurat nu mai seamana nimic cu ce a fost. si nici eu nu mai sunt aceeasi. sunt bruneta, sau undeva acolo am inceput sa scot la suprafata doliul din mine, punandu-l in.... culoarea parului. si ma simt al dracului de bine, caci pe dinauntru se asterne lumina, iar pe dinafara mi se spune ca "ma maturizeaza nuanta".

acum 4 ani... abia deveneam femeie. abia imi construiam un fel de-a fi, o luasem cu pasi de bebelus. am ajuns aici, unde pot da un contur la toate cate sunt, aici unde ma recunosc si-mi place, aici unde desi pe alocuri mai e de lucrat si aflat, ma sprijin totusi pe o fundatie.

acum 4 ani era tot toamna pe 11 septembrie. a plouat un pic spre dimineata. ti-am oferit o umbrela si am primit Paradisul si Iadul, la pachet. astazi am baut impreuna o cafea intr-unul din locurile in care ne duceam clipele si atunci. si e bine pentru ca nu ne mai minunam de Iadul creat, si nici entuziasmul Paradisului nu-l mai afisam. ne sorbim Purgatoriul si cumva... e optim sa fie asa.

acum 4 ani era Atunci. 11 septembrie 2011 este Acum.

so simple

... gandindu-ma azi la cea mai lunga discutie avuta anul asta... inceputa aseara si terminata azi dimineata, mi-a venit in minte o idee: daca te-ai vedea asa cum te vede Dumnezeu (sau numiti-l cum vreti voi), nu ti-ai mai face atat rau gratuit. sau cel putin te-ai gandi de doo ori inainte sa te julesti de unul singur.

am vorbit ieri despre cateva din relele vietii mele, despre dragoste si alti demoni. despre spirite dragi care ne bantuie si despre cat de impotenti suntem uneori... si e totul atat de simplu si de la indemana noastra pentru ca viata si mai ales rostul ei sa capete lumina. ne pierdem in atatea, ne risipim puterile si ne plangem obositi de prea multe nimicuri, cand de fapt... vindecarea e la o miime de secunda.

________________________________________________________________

stii oamenii sunt ca un pom de craciun. o tulpina si niste crengi care raman la fel, mereu, o baza care nu se schimba niciodata dar pe care incepem sa o impodobim cu diverse, in timp... si trec altii pe langa si spun: ce om! sau: s-a schimbat! oare? de unde privind lucrurile poti spune ca un om s-a schimbat? nu mai e la fel cand e impodobit de experiente insa cumva, paradoxal si totusi real... ramane acelasi.

uneori nu mai vedem crengile de atatea podoabe. alteori nu reusim sa ne mai dezbracam de ambalaj si nu ne regasim oricat am incerca redecorarea... desi tulpina e tot acolo, trunchiul de la care am pornit e cel care le sustine in continuare pe toate... alteori ne mandrim cu ce-am reusit sa adaugam si ne simtim plini.

____________________________________________________________

e incredibil cum mi se confirma lucruri intuite acum niste luni. e incredibil cum reusesc sa gust fara sa iubesc compulsiv. e incredibil cum reactionez total invers decat as fi facut-o acum 2 ani. cred ca pe undeva m-am impodobit si eu cu cate ceva... dar sunt aceeasi.

toamna

venea toamna la mare si... nu puteam sa o las asa, fara sa o intampin. ma intorc de la valurile mofturoase, cu toamna in suflet si in priviri. ma intorc dupa mai bine de o saptamana cu tot soarele in piele si cu zgomotul valurilor la apus. ce minunat sa asculti marea cand adormi... parca e un plaman imens ce iti respira la ureche... cum se duc si vin valurile...ce minunat sa zaci pe o banca si sa privesti infinit la o vie cu struguri aproape copti, sa fi chemat la masa si sa depeni amintiri la un pepene rosu. ce minunat sa nu stii ca-i ziua ta si sa te sune cele mai neasteptate personaje sa te felicite, sau sa stai cu orele la telefon cu prietena ta care te asteapta ca pe painea calda. ce minunat sa simt ca m-ati asteptat toti, sa vin de niciunde, sa fiu cu voi, sa-mi reiau locul in viata voastra, sa-mi reiau rostul la oras.

a venit anotimpul meu preferat. implinesc o varsta pe care nu-mi mai vine s-o afisez, s-o recunosc... pregatesc visinata, scortisoara si betisoarele mirosind a lemn dulce, ceaiurile aromate si clatitele. schimb sezonul (si coafura - pentru ca merit!) alaturi de oameni frumosi, prieteni dragi.

back home

sweet home... am ajuns acasa dupa 2 saptamani de drum cu folos. imi dau seama ca nu e nevoie de nici un pelerinaj, de nici un drum in afara mea sau a altor granite, de nimic si nimeni... ca sa pot calatori in mine Insami, sa ma gasesc, sa ma iau de mana si sa-mi spun "Vino!". nu e nevoie de parcurgeri, de departari, si orizonturi si de puncte cardinale, ca sa privesc in Mine si sa ma recunosc. si totusi...

eu am avut nevoie de asta si mai sunt si altii ca mine. am luat din calatoria asta ceea ce cautam demult si era de fapt sub nasul meu. am gasit Liniste. Pace, Iertare si Bucurie. si continui sa le port, sa le duc, sa le impartasesc tuturor. am parcurs 5 orase si 3 tari, mi-au fost talpile insangerate uneori, si capul imi vuia de ameteli, mi-am plans toate plansurile pe unde am fost si am lasat cate o lacrima pe fiecare treapta de Catedrala ca sa nu uit niciodata Drumul parcurs. Am ras cu lacrimi si am plans cu zambete in suflet. m-am gandit la toti si toate si nu am uitat pe nimeni, si nu m-am uitat nici pe mine printre atatia.

m-am dus cu capul plecat si ma intorc cu sufletul ridicat in lumina. sunt fericita. impacata. multumesc.

mai e un pic

ma uit la un pachet de tigari de 3 zile si inca mai am 5 tigari... ceea ce este o performanta. fara sa ma chinui, sa ma gandesc, sa-mi propun. de cateva seri incoace imi torn vin rosu si citesc chestii ce se vor spirituale... adorm greu si dimineata ma gandesc ce sa mai pun in bagaj. un bagaj pe care il tot fac de 2 zile. miercuri plec. numai maine nu-i poimaine si sunt atat de entuziasmata de calatoria asta incat imi vine sa o iau pe jos de pe acum.

cumva cred ca voi avea o revelatie in astea doua saptamani... departe de atatea lucruri cunoscute, printre straini... voi avea momentul meu de introspectie, privitul indelung pe geam, cafeaua de dimineata in aer liber, timp si liniste pentru sufletul meu. o sa am timp sa va iau pe toti la rand, sa va asez in sertarase, sa ma replasez fata de toti si toate.

as trimite un ravas la o adresa interzisa.