joi, noiembrie 18

durere

citeam pe un blog al unui om drag, tare drag.... ca "prea multe dureri nu mai permit durere"... e stadiul ultim al delirului, cea mai de jos groapa a agoniei... cand pur si simplu, nu mai poti. ai mai vrea, ca sa se termine, dar nici nu se sfarseste, nici mai mult de atat amar nu mai exista. si e crunt. caci n-ai scapare. decat sa te opresti in loc, iar ridicarea privirii din pamant sau a fiintei din noroi e grea. e cumplita. e sisifica si ireala.

am cateva momente in viata la care ma gandesc cand am impresia ca mi-e rau. atat de cumplite ca nu le pot divulga aici. dar de fiecare data in tristete cand imi aduc aminte de ele, realizez ca nimic nu poate fi mai dureros ca atunci. si culmea, asta ma face puternica. am un reper de maxima durere. am un punct in univers, dincolo de care nimic nu mai poate durea. nu ma mai poate darama. si totul devine derizoriu pe langa clipele acelea...

si durerea se dizolva. prea multe dureri nu mai permit durere... la fel cum plansul de azi, opreste in loc alte plansuri... la fel cum fericirea de acum nu se compara cu nimic.... niste legi nescrise peste care trecem transformati.

si daca prea multe dureri nu mai permit durere... nimic nu te mai poate rani. si cand nimic nu te raneste, inseamna ca esti imun. dar imunitatea asta trece dincolo de "minus". si "plusul" devine derizoriu. si nu te mai atinge, nu mai simti tremur si fior asa simplu... si situatiile care sa te zdruncine cu adevarat devin din ce in ce mai putine, tu din ce in ce mai constant in simtire si clipire.... selectiv? nu, deloc. doar imun. atat de imun incat doar o lumina puternica poate patrunde prin invelisul gros al experientei si intelepciunii acumulate.

Niciun comentariu: