buna dimineata

iar ma prinde dimineata... ma uit la Piti cum doarme, e ca o jucarie de plus vie. uneori il invidiez si ma gandesc daca eu am inceput sa seman cu el, sau cainele cu mine. nu, el e mai fericit, in afara de mangaiat intre urechi, mancat, plimbat, dormit, jucat si alintat de toata lumea, alte griji nu are. sa nu mai zica nimeni ca viata de caine e nasoala.

ma bucur insa ca incep sa ma golesc de ganduri. boala grea asta cu ganditul non-stop la ceva. se pare ca totusi yoga functioneaza. reusesc sa ma desprind de toate framantarile si sa-mi reglez neuronii atat de obositi. si cu timpul, starile astea devin din ce in ce mai lungi, ceea ce e bine. ma linistesc. insa nu scap de oftaturile prelungi (pe-astea le-a imprumutat si Piti) si de senzatia adanca de gol, pustiu, lipsa de ceva...

deja stiu cu certitudine cateva din lucrurile care mi se vor petrece anul care vine, certitudinile ma echilibreaza. o sa merg la Madrid sa-l vad pe Papa cu alte cateva zeci de mii de tineri catolici, o sa ma angajez si o sa-mi termin proiectele academice. sper sa fac o schimbare de locuinta si sa-mi implinesc visul din copilarie de-a avea un pat rotund. o sa particip la cel putin o nunta a unor prieteni dragi. si o sa consum cateva creioane de carbune in desene emo-dark. si nu, nu e o lista de ”must have-uri”... sunt ca si implinite toate astea. nu ma incanta previzibilitatea lor. astept cu si mai mare interes imprevizibilul. la cum mi-am obisnuit ”audienta” sunt sigura ca viata mea va bate filmul si in 2011.

vin

nu, nu vin de nicaieri, nu ma duc niciunde. am doar multe kg de vin in casa. as bea vin fiert cu scortisoara. dar.... (...)

go go

ajun. ma suna. ma bucur. aproape tremur. vine. sarut pe obraz. wtf. need more. imi spune ca pleaca din minunatul oras. pentru un an. imi inghit lacrimile. inteleg. masina. parcare. ne sarutam ca intr-un ”love story” esuat. ”te astept” ii zic. portiera. pansata cu scoci.

si daca ne-am fi vazut azi as fi avut si eu un cadou pentru el. si daca fularul pe care il port acum la gat ar fi mirosit a el, depresia mea era dubla. si daca n-ar fi plecat din viata mea pe nepregatite atatia... as fi fost mai putin depresiva. si daca as putea sa-mi aleg in cunostinta de cauza persoanele de care sa ma indragostesc ar fi genial. si daca... mi-as putea auto-sugestiona starile, multe din toate astea mi-ar fi indiferente. si oamenii si contextele. dar nu. nu-i asa.

si pic in lacrimile alea, atat de cunoscute mie. aproape ca-mi devin dragi. stii cum e? ca si cand cineva iti arata paradisul printr-o usa intre-deschisa, si cand te apropii, se inchide zgomotos in nas. fara drept de replica. si ingheata totul in jur. ingheata totul pe interior. si-ti bagi picioarele in orice fel de atasament ulterior, pana cand... ceva, te face sa te agati iar de visuri frumoase. si totul se repeta.

si mi se deschid sertarase de unde vine izul crunt al atator plecari din viata mea....e nedrept. am trecut peste fazele in care ridicam ochii din perna si intrebam ”de ce?”, peste fazele in care ma invaluia o indiferenta crunta pana cand izbucneam, peste etapa cand bravam dansand cu bere bruna la bord. nimic din toate astea nu-mi indulcesc amarul. simt doar pustiu cand primesc vesti de-astea. pustiu.... si gol.

printre altele, in absenta mea profunda din perioada asta, am vazut oameni fericiti ca le-am fost in preajma. mama era topita. copiii radeau. la floraria din colt se auzeau colinde. la mine in suflet bate vantul.

cracit fericiun si voua!

merry whatever

am un sentiment ciudat... am facut bradul de plastic si m-am enervat ca-i din plastic, dar lasa ca ma fac eu mare si o sa-mi permit brad natural in fiecare an, dinala din povesti. curatenia e gata, catelul e fericit, betisoarele parfumate mi-au imbalsamat mediul. si eu plec de-acasa. de parca am facut toate astea pentru altcineva. simt ca mi-am pregatit casuta pentru... cineva. ca eu de fapt imi ”petrec” sarbatoarea asta in alta parte.

am dat mailurile de rigoare, sincere de altfel, cu ganduri calde pentru prieteni la fel de calzi. dar ma simt absenta de lumea asta. nu, nu strig ”prezent” la chemarea mosului. nu vreau sa aud colinde si am trantit usa in nas la puradeii care cica ne colinda la bloc. nu vreau sa primesc smsuri de complezenta, massuri si alte cele.

vreau doar sa-mi strang mama in brate si sa-i apreciez bucatele, desi nu mai gateste ca pe vremuri de mult. vreau o liniste concreta si cateva zambete sincere. (...)

surprize

imi plac surprizele! ador oamenii care mi le fac. e o energie magnifica in neprevazut, in spontan, in lumina unor clipe simple care vin de nicaieri. m-am trezit la cafea cu un bun prieten de departe. si ce bine e cand primesti un telefon cu ”in 10 minute urc la tine” desi il stii la sute de km distanta. e uau! multumesc si mai vreau!

incep sa apreciez intr-un fel aparte momentele astea simple, banale. sa le percep ca pe un privilegiu, ca pe niste daruri care mi se intorc parca din alta lume, le gust cu recunostinta, nu neaparat pentru cel care mi le ofera (de cele mai multe ori e irelevant, si personajul e total inconstient de rolul sau). multumesc universului ca raspunde la energiile mele pozitive. si imi da mai mult. e mult si bine atunci cand reusesti sa te opresti in loc si sa te conectezi efectiv la tot ce te inconjoara, sa constientizezi fiecare moment in substanta lui si sa devii prezent. cu totul. prezentul te face fericit. cand e pur, e neconditionat de alti timpi. sau altfel spus, cand iti conjugi timpul doar la prezent. si nu vorbesc aici de cliseul ”traieste clipa” care poate insemna multe, nu neaparat demne. nu!

ieri am vazut luminitele din oras, si am mancat bun. imi place ca e mai putin albastru ca anul trecut, sunt rosii si galbene, majoritatea, si par calde. am deschis geamul de la masina si mi-am lasat pletele in vantul rece. am strigat de bucurie si mi-am strambat gatul uitandu-ma in sus la beculete. ce simplu e sa te bucuri un pic, cu un om frumos langa tine care iti intelege in tacere nevoia si bucuria. a venit si melodia secolului cand am ajuns pe splai ”love bites”... nu se putea incheia excursia mea prinntre luminite fara euforia unor ritmuri care imi aduc aminte de vremuri calde. cum se face ca... uneori timpurile, se suprapun, vin toate la un loc intr-un fel sau altul, si de fapt... trecutul, prezentul si viitorul sunt in palma mea, toate la un loc.
o melodie.
o bucurie de moment.
un oftat cu speranta.

liste

in 2010 a fost anul listelor. am inceput cu una, n-am respectat nici jumatate, dar fara lista... as fi ratat si prima parte probabil. la prima vedere am impresia ca 2010 a fost un an mort. degeaba. dar sa o iau altfel. il iau ca pe anul meu de pauza. si doamne ce pauza binemeritata a fost! un an in care am trecut de la statutul de student la cel de copil responsabil, care gateste sambata, spala vinerea si plimba catelul (aproape) zilnic. am trecut de la o relatie cu gratii la libertate. libertatea de a alege, de a cauta, de a spune ”nu”. de a depinde doar de mine. un an in care m-am preocupat numai de ce-mi place mie, cand si cum am vrut. e minunat.

e fantastic sa fii liber. dar e crunt sa nu stii cum sa-ti gestionezi timpul, spatiul, aerul. libertatea poate deveni apasatoare uneori. poate durea. altfel decat singuratatea in doi sau decat alte dureri... am invatat sa-mi fie bine singura. si o voi lua de la inceput cu oamenii, ca un nou nascut care face cunostinta cu mediul inconjurator. am stiut dintotdeauna ca nu poti construi de la minus, ca nu poti avea pretentii de la altii care sunt mai jos ca tine, sa te ridice. si am reusit anul asta sa ajung la linia de plutire de unde nimeni si nimic nu ma mai poate trage inapoi. firesc inseamna Inainte. libertatea inseamna sa nu te constrangi singur in propriile vise sau deziluzii. sa uiti de trecut si sa nu mai inventezi vitorul. sa traiesti aici si acum. cu demnitate. si am reusit!

astept un craciun simplu. si pur in simplitatea lui. un revelion sarac in artificii de moment dar pe atat de bogat in spirit. si va urez voua, celor care m-ati mangaiat sau zgariat in fel si chip anul asta, o liniste interioara cel putin la fel de autentica si placuta ca a mea. e greu... dar nu imposibil.

mosuuuuuuuuuuuu

a venit moshu mai devreme de la mama! si ce bucuroasa sunt cand primesc lucruri pe care mi le doresc de o eternitate, de care am nevoie si cu care ma voi implini zilnic. e minunat! uneori ma gandesc ca exista un dumnezeu al nebunilor. azi, ca niciodata m-am trezit dupa doar 5-6 ore de somn, perfect odihnita desi visasem ceva alambicat greu de povestit. in jumatate de ora eram afara, in frig, dar ce frumos si senin era! am cantat la slujba si am ras cu lumea evlavioasa pe acolo. mi-am baut cafeaua cu o veche amica pe care n -am vazut-o de un secol. am depanat amintiri si m-am imbatat cu izuri de scortisoara. am fost la cumparaturi cu ai mei si am papa bun. uuuuuuuu si cat ma bucur de ziua asta, simpla.

m-am hotarat sa-mi fac bradul artificial, totusi. sunt foarte curioasa daca si cum il va darama cainele. e primul lui craciun si... ma roade sa vad cum reactioneaza jucausul la luminite si globulete. in rest il fac degeaba ca doar nu stau acasa, si nici nu e vitrina la mine la apartament :p prin februarie asa, o sa-i gasesc o utilitate, ca si anul trecut : aceea de a-l pastra pana la venirea lui sora, sau.. cine stie... a cui...?

am primit vesti bune... cred ca anul o sa-mi inceapa cu ce trebuie. ma refer pe plan profesional. un pic mai optimista de data asta, .... aceeasi.

spor

cand ai o zi in care parcurgi mai mult de 200 de pagini si reusesti sa compui 10 se cheama ca ai avut spor! cand ai o zi in care schimbi contractul de internet si renunti la 40 de programe de cablu, inseamna ca te-ai plictisit. cand ai o zi in care faci baie la catel, inseamna ca n-ai cui altcuiva sa-i faci baie... cand ai o zi in care te uiti pe geam si e alb afara... inseamna ca nu te-ai uitat pe geam de cateva zile si ai cam pierdut contactul cu ”outside”. nici luminile din centru nu le-am vazut anul asta. dar poate in weekend ma scoate catelul la plimbare, sau ma scoate cineva ca pe un catel... sa ma benoclez la luminite. bucuria mea.

ziua in care te-ai prins ca esti viu e cand te uiti la propriile maini si le vezi tremurand... din nimic. cand toti in jurul tau iti zic una si tu stii ca-i altfel, ca-i altul. esti viu cand mori pentru ei. cand mori pentru tine. cand mor toate si se face loc. atunci esti in sfarsit viu. cand ai spatiu. timpul nu exista. 

purgatoriu

am debitat azi o teorie... purgatoriul este viata insasi, aici si acum, este prezentul, prezentza... stim cu totii ca se poate "mai rau", la fel cum stim sau tindem intotdeauna catre "mai bine". desi vag definite cele doua extreme, si deci necunoscute noua decat la nivel de iluzie, viata curge intre cele doua. putem spune asadar ca ne aflam intr-un fel de "mijloc", de trecere dinspre, catre ceva.... si daca ne uitam la interpretarile (umane, mentale, iluzorii si ele) ale purgatoriului, ajung la concluzia ca ne scaldam in el. deci am scapat de-o grija, dragii mei, cei care aveati vreuna:  conform acestei mirobolante paradigme barbulesciene, am ars o etapa, tocmai traind-o. sa-mi dea catolicii in cap cu ce apuca, desi n-o vor face caci tot la biblie scrie ca sa dea primul ala fara de prihana, iar ortodocsii sa toarne un pahar (in plus) pentru ca ma apropii sensibil de ideea inexistentei purgatoriului. :)

inchei sau incep (?) o zi din purgatoriul meu minunata, alaturi de un prieten drag. am participat azi la o sustinere de doctorat. ma vedeam si eu acolo, in locul proaspatului "doctor" in stiinte sociale si politice, cu mama care sa suspine cu admiratie pe una din bancile auditoriului, sau mai rau! pe partea cealalta a usii :p, cu colegi si prieteni care sa-mi aplaude vorbele, cu emotiile finalizarii unui parcurs academic... ce frumos! dar mai e pana acolo.

discutiile de la cafeaua de dupa eveniment, intr-un cismigiu inghetat si frumos, au fost pe cat de elevate, pe atat de dulci, de line. imi place cand ma simt in largul meu, cu oameni care patrund lucrurile la un nivel oarecum exclusivist. cand lucrurile prind contur, doar comunicandu-le, cand vin idei din idei si constati ca in linia evolutiei suntem de fapt, mereu, la inceput. iar incepututrile sunt intotdeauna frumoase, indiferent de context.

si dupa o zi cu preocupari academice, in care si-au gasit loc plimbarea, glumele de bun gust, rasetele si setea de inedit, ma simt rupta. rupta de o realitate banala in care fara sa vreau, ba chiar de cele mai multe ori din vointa fiintei mele extrem de comode, ma scald pana dincolo de genunchi. si ma intreb: de ce las eu nimicnicia si derizoriul sa ma inunde, atat de des, si atat de mult... cand de fapt ma simt atat de "eu" intr-o lume care se afla pe o treapta un pic mai sus? din teama? din neincredere de sine? din comoditate?

de parca n-as cunoaste raspunsul...

mica bubu

mica mea se serbeaza azi. de fapt ea se serbeaza in fiecare zi in care zambeste si e fericita. uneori o copleseste atata bine, alteori se simte in corzi ca nu reuseste sa controleze relele din viata. dar e atat de dulce in tot ce face, si sincera incat, cumva, lumineaza cu prezenta ei viata celor din jur.

eu iti multumesc pentru cea mai dulce prietenie, pe care multi si-ar dori-o. pentru toate care ne-au intarit sau daramat si tu ai fost acolo, ca o saltea dormeo pe care am picat impreuna cu zambete sau lacrimi. pentru ca te vad fericita si asta ma face si pe mine un pic mai hapi in general. pentru acesti cativa ani in care am impartit de la tigari pana la drame si bucurii de viata pe care indiferent de vremuri, nici una dintre noi nu le va uita.

te imbratisez pentru "neconditionalul" din tine, pentru ca nu a contat ca am gresit, ca am facut bine, ca esti de-acord sau ca nu intelegi, si totusi ai fost cu mine, oricum. pentru ca esti dintre foarte putinii oameni din viata mea care au reusit sa accepte, sau sa gestioneze intr-un fel si lucrurile straine de ei, pe care nu le cuprind cu experienta sau simtirea. si asta e mare lucru. sa nu judeci necunoscutul.

te iubesc dincolo de toti si toate. intr-o zi o sa ne uitam impreuna la pasarica din gradina, de pe prispa, si o sa ne amintim, pe unde au zburdat buburuzele! o sa fim doua babe senile, dar pline de frumos. :)