sâmbătă, decembrie 25

go go

ajun. ma suna. ma bucur. aproape tremur. vine. sarut pe obraz. wtf. need more. imi spune ca pleaca din minunatul oras. pentru un an. imi inghit lacrimile. inteleg. masina. parcare. ne sarutam ca intr-un ”love story” esuat. ”te astept” ii zic. portiera. pansata cu scoci.

si daca ne-am fi vazut azi as fi avut si eu un cadou pentru el. si daca fularul pe care il port acum la gat ar fi mirosit a el, depresia mea era dubla. si daca n-ar fi plecat din viata mea pe nepregatite atatia... as fi fost mai putin depresiva. si daca as putea sa-mi aleg in cunostinta de cauza persoanele de care sa ma indragostesc ar fi genial. si daca... mi-as putea auto-sugestiona starile, multe din toate astea mi-ar fi indiferente. si oamenii si contextele. dar nu. nu-i asa.

si pic in lacrimile alea, atat de cunoscute mie. aproape ca-mi devin dragi. stii cum e? ca si cand cineva iti arata paradisul printr-o usa intre-deschisa, si cand te apropii, se inchide zgomotos in nas. fara drept de replica. si ingheata totul in jur. ingheata totul pe interior. si-ti bagi picioarele in orice fel de atasament ulterior, pana cand... ceva, te face sa te agati iar de visuri frumoase. si totul se repeta.

si mi se deschid sertarase de unde vine izul crunt al atator plecari din viata mea....e nedrept. am trecut peste fazele in care ridicam ochii din perna si intrebam ”de ce?”, peste fazele in care ma invaluia o indiferenta crunta pana cand izbucneam, peste etapa cand bravam dansand cu bere bruna la bord. nimic din toate astea nu-mi indulcesc amarul. simt doar pustiu cand primesc vesti de-astea. pustiu.... si gol.

printre altele, in absenta mea profunda din perioada asta, am vazut oameni fericiti ca le-am fost in preajma. mama era topita. copiii radeau. la floraria din colt se auzeau colinde. la mine in suflet bate vantul.

cracit fericiun si voua!

6 comentarii:

dagatha spunea...

da...si eu i-am declarat moarte cenusaresei...
cineva incearca sa ma amageasca: va trece...eu stiu sigur ca nu va fi asa...
:-)

piticescu spunea...

unele lucruri nu trec... doar se adancesc.

traiesteunpic spunea...

e intr-adevar mai confortabil sa fii amortit, dar partea frumoasa a loteriei e ca nu se repeta chiar la fel. si daca suntem sezonieri cu totul, nu e natural sa fim si pe bucati? am zis natural, nu drept... e un virtual hug pe-aici, la indemana

piticescu spunea...

am preluat hugul intr-un oftat adaaaaaaanc... :)

Anonim spunea...

Ne-am nascut singuri si vom muri singuri, ideea e alta...poti da si peste oameni care sa ramana alaturi de tine no matter what si sa-ti umple acel gol imens pe care-l simti acum. Oameni de calitate inca mai exista, din pacate poate nu ti-ai indreptat privirea catre ei, ci de la ei. Cu drag, de la o necunoscuta, si o imbratisare virtuala de la distanta.

piticescu spunea...

ar fi avut un efect mai puternic gandurile tale daca nu erau anonime... multumesc pentru ele, insa... nu se pune problema aici de calitatea oamenilor, ci doar de drumul lor, si al meu, drumuri care se despart in rascruci fara sa fie nimeni vinovat. hugs!