luni, decembrie 6

exista mos?

iaca citeam pe blogul unde se traiesteunpic despre mos... uff! sa trec peste faptul ca acum ma astept ca toate blogurile sa explodeze in povestioare de sezon, sa trec peste starea mea de maxim sarcasm la adresa acestor minunate sfinte sarbatori care bat la usile crestinilor de pretutindeni... sa trec si peste faptul ca...da, undeva in adancuri imi doresc o atmosfera de poveste, dar prefer "delocul" in loc de imitatii, aparente si chestii superficiale.... si trecand peste toate astea, ma intorc un pic in timp si ma gandesc la copilarie, la copilarii.

stiam ca mosul exista si... la gradinita ma certam cu un fiu de securist, ca ala zicea de mos gerila, eu de mos craciun, si cand mi-a zis ca nu exista mos craciun am venit acasa plangand. nu inainte de al mustrului pe individ. mai stiu ca prietenul meu din copilarie care statea la scara cealalta de bloc, facea in fiecare an tot felul de planuri ultra-complicate de a-l prinde pe mos. isi lega degetul mare de la picior cu ata si intindea frumos prin casa pana la clanta de la intrarea in camera lui. sau lasa geamuri deschise... sau se convingea ca dimpotriva, trebuie sa le inchida cu lacate ca sa induca mosul in eroare. ma amuzau intotdeauna lucrurile astea si-l intrebam curioasa daca l-a prins, in prima zi de craciun, dupa deschiderea cadourilor. dar n-am avut niciodata curiozitatea sau impulsul de a vedea cu ochii mei daca exista sau nu. eram fermecata de ideea in sine. ca eu dorm si mosul vine. si nu vroiam sa stric asta, sa supar pe nimeni, sau sa-mi daram basmul.

chiar imaginasem o prietenie aparte intre mosul nicolae si cel craciun. ii vedeam stand amandoi si fumand pipa in fata unui semineu, privind la listele copiilor si facand planuri. era povestea mea. cand am ajuns la scoala se zvonea ca... mosul nu ar exista. ca de ce sunt mai multi mosi? si la scoala, si la servici la parinti, si acasa, si pe la altii in vizite? cum adica... nu vroiam sa cred. desi mi se infiripa asa un fir logic destul de plauzibil care incet, ma facea sa ies din viziunile mele de poveste. am pastrat insa cat am putut de mult credinta in mos. si in altele... stiam de exemplu ca jucariile mele de plus, o adevarata gradina zoologica, prind viata cand eu dorm, ma vegheaza si vorbesc cu ingerasul meu. ii tin de urat. nimic nu ma impiedica sa cred asta si acum.

dar primul craciun in care totusi am realizat ca... parintii sunt de fapt mosul, sau cel putin ajutorul mosului, a fost la 9 ani. de fapt, si atunci, credeam ca mosul e prea batran si a vorbit cu mama sa-l ajute. desi gasisem pungile de cadouri ascunse prin camara, eu ma incapatanam sa cred intr-o conspiratie magica. imi doream patine si un urs mare panda. si le-am gasit sub brad... era primul craciun fara tata. si in felicitare scria "de la tata". atunci am realizat ca totul e un "fake". moartea era moarte, stiam ca tata nu se mai intoarce. ca nu avea cum sa-mi faca cadouri, sa vorbeasca cu mosul, sa se mai semneze pe vreo felicitare. atunci am realizat ca mama compenseaza cum poate, si pe tata, si pe mos. si viata si moartea. si magia si realitatea. ca de fapt familia, educatia si toata atmosfera de "acasa" sunt create de noi, de oameni. mi-am luat mama in brate, m-am bucurat nemarginit de cadouri si am considerat de atunci ca tata ii da putere mamei aici. ca mosul inspira oamenii mari sa faca gesturi celor mici, si intre ei. ca... pipa sigur fumeaza cu totii, si tata ii distreaza in conversatii amuzante.

si cred si acum in mos craciun. cumva mi se petrec lucruri, pe care nu le spun nimanui, nu le scriu pe nici o lista si totusi ele se intampla...

2 comentarii:

Epiloque spunea...

Daca nu ar fi existat mosu' copilaria noastra nu ar fi fost la fel , e si nostim cand un copil vine si te intreaba dupe ce isi da seama ca e ceva in neregula cu mosu': "dar de ce are barba asa galbena si sub barba are ceva negru" si intrebari dinastea haioase de la copii ce cresc si isi dau seama ca nu exista, dar el e in sufletul fiecarui om. si vine in fiecare an chiar daca uneori fara cadouri! Deja simpt spiritul Craciunului :D

piticescu spunea...

cat optimism! :) daca erai mai aproape faceam sarbatorile impreuna!