ultima zi de vara... cu racoare si prieteni, capucino si un examen. de la 8 la 11 s-a picat, vreo doi au iesit cu 5... si eu am luat 9, bine-meritat - cu felicitari si urari de "succesuri" de la profesor, intr-un mod atat de onest si deschis formulat ca m-am emotionat. si m-am simtit apreciata... e minunat cand iti sunt apreciate eforturile si valoarea... e doar una dintre treptele lui Maslow!
m-am plimbat prin picaturi de ploaie, obosita si fericita. am mancat prajituri si pepene si simt ca intr-un fel universul ma ajuta, ma ia pe sus si ma duce inainte. si Inainte asta se preconizeaza a fi bun, dulce, cu folos. nu pot decat sa multumesc mainii invizibile care nu ma lasa de izbelisti.
mi-e dor de mare... insa o las in urma pentru un timp. ma scufund toata in toamna care vine ca o penita ce se imbiba de cerneala linistii. in curand e ziua mea... si nu, nu voi da de baut prietenilor pentru ca o facem cand vrem mereu. nu voi dansa pe mese, nu vreau "la multi ani" de complezenta. vreau sa o vad pe mama in ziua aceea si sa-mi port la gat frunzulita de argint de la tine... vreau sa ma simt iubita si sa ma ofer dulce si armonios. sa ma redau mie inapoi. sa fac poze la copaci colorati si sa ma plimb de mana cu tine printre himere si norisori de vata de zahar. sa-mi apartin. si atunci va fi o aniversare perfecta.
cica azi e ziua mea de nume.... Alexandra. hm? sunt catolica si o serbez mai cu patos prin februarie si... apreciez maxim pe cei care cunosc aspectul asta. dar ma bucur sa profit si de calendarul ortodox! deci VREAU cadou! :)
ma apuc sa sun pe mama, sa-i explic (cam a mia oara) ca eu sunt un copil special care merita sarbatorit de vreo...8-10 ori pe an, cel putin: ziua mea, de nastere/nume catolic/nume ortodox, ziua copilului/femeii, paste, craciun, mos nicolae, ziua mamei de nastere ca doar daca nu era ea nu eram nici eu deci prin tranzitivitate ma serbez tot pe mine, si alte ocazii de genul.
si toate astea, fara sa pun la socoteala al doilea nume, care desi nu e de sfant pentru ca e slavizat, provine tot din Biblie si as putea foarte bine sa-l sarbatoresc si pe ala, mai ales ca are o conotatie controversata, aparte, pe care o ador :P
trag adanc din tigara pana cand scrumul imi arde degetele, la ultimul fum... de parca ar fi chiar ultimul...
port o conversatie pufoasa cu un om frumos si ma intreb de ce uneori oamenii sunt in contratimp... in sincope, in bule de momente diferite care... desi transparente si posibil de unit intr-o bula mai mare... raman totusi doua bule separate de timp si spatiu... si nu facem decat sa ne privim unul pe altul cum ne ridicam de la pamant in dansul aerului...
cineva drag mi-a spus candva cu referire la un lucru pierdut ca... atunci cand nu se intampla cum vrem noi este pentru ca nu trebuia sa se intample, pentru ca altceva urmeaza sa umple golul acela sau sa se petreaca intru implinirea spiritului. sa nu regret lipsa de compatibilitate sau contratimpul, sa-l iau ca pe un dar... poate chiar un dar este.
uneori nu ne dam seama de lucruri si momente decat ulterior, prin altele...uneori ne agatam de oameni si amintiri, de bucati de hartie sau de virtutea a ceea ce a fost sau ar fi putut fi, de dorinta de a salva pe cineva sau de a te salva pe tine prin altul... uneori ne prindem de toate astea crezand ca sint singurele, ultimele solutii. si desprinderea e atat de grea, si libertatea pare ca n-a existat niciodata. ca viata nu va mai fi la fel nicicum. se cheama complacere? compromis? prostie? nu stiu...
dar e gresit. demnitatea si integritatea ar trebui sa ne scoata din cercul asta vicios. rabdarea si credinta ar trebui sa troneze in fata fricii si a neputintei de a fi tu... chiar si singur. chiar si contrazis de propriile himere.
stateam si ma uitam la stelutele mele fosforescente... asa, calma si relaxata pana la refuz, gandidu-ma la filozofii de viata si oameni... la Dumnezeu si la Dragoste...vazusem un film superb "la Belle Verte"...
da, Dumnezeu nu este acela care rasplateste, pedepseste si judeca. noi l-am creat asa, l-am imaginat ca pe un stapan al sufletelor noastre, ca un judecator suprem al Binelui si-al Raului. cand de fapt... El ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui si deci ii suntem egali, prieteni, suntem oameni-dumnezei pentru ca El este in noi si noi in El... sau asa ar fi ideal... uneori ne desprindem de fiinta completa si ratacim ca oile pe meleaguri unde El nu este, decat Spectator la Ocolisul nostru, dar ne asteapta, si ne vegheaza pasii. Ne intoarcem de cele mai multe ori plini de teama si de vina, crezand ca de data asta vom plati in vreun fel... nu. nu vom plati nimic. pentru ca el nu ridica bratul asupra noastra, ci ne ia in brate de fiecare data. ne reda pe noi, noua. cu dragoste. din dragoste.
si toate intrebarile alea retorice si care nu primesc raspuns pe care le adresam divinitatii... ar trebui sa ni le adresam in oglinda, fiecare pentru sine. pentru ca El este in noi, si deci Raspunsul nu este decat in fiecare dintre noi. Raspunsul suntem noi. da...
am avut o revelatie. nu am nevoie de Dragoste. nu am nevoie de Iubirea altcuiva ca sa ma simt fericita, implinita, libera, iubita, ca sa-mi umplu slabiciuni si nevoi acute. nu. Dragostea este in mine, o am pe-a mea. efervescenta si continua. ca vinul si painea lui Isus care pe masura ce erau consumate se perpetuau la nesfarsit sa ajunga la toata lumea... Iubirea mea, este in Mine. o am, o impart, o vad si o valorizez in tot ce fac. si Restul, Mediul, Oamenii care intra in contact cu ceea ce ofer eu nu pot decat sa danseze in ritmurile mele. Universul tot se modeleaza in functie de mine. si asa este...
ce este Universul? Viata? ce sunt toate in afara mea? daca nu oglindiri si inchipuiri a ceea ce mintea si sufletul meu pot crea? uneori am avut semnale care sa-mi explice toate astea, dar atunci nu le-am inteles... unii mi-au spus:
"problemele daca nu le vezi, nu le ai!"... ce simplu, nu?
"este totul in mintea ta si doar acolo" sau
"eu te iubesc, n-are legatura cu tine"...
"priveste in tine si acolo gasesti tot ce ai nevoie, n-ai nevoie de nimic de fapt!"
stii? tx B. in vara asta mi-esti cadou. si te iubesc. asa. nu altfel. :)
e minunat sa fi bolnav si sa suni pe mama "alo, mami? nu ma simt bine... nu vii pe la mine sa-mi faci ceva, sa ai grija de mine ca eu nu pot... mami?"
si a venit. cu ceaiuri multe, fiecare pentru ceva anume, cu piersici si mere. cu peste prajit si branza de vaci. rosii si coldrex. mi-a adus cadoul din pelerinaj si mi-a legat la mana o bratarica albastra, frumoasa. mi-a facut frectie si mi-a spalat vasele. a ras cu mine si ne-am uitat la poze. e bine... sa te priveasca mama si unde saruta sa treaca tot. ca in poveste.
imi place la nebunie sa ma alint. ma are asa cum m-a crescut... cu dor de ea si nevoie de afectiune. afectiunea aceea pe care numai mama o poate oferi. pentru ca e mama. si uneori imi place sa profit subtil de treaba asta, orice varsta as avea, oricine ar putea sa ma ajute... nu! o vreau pe mama, pentru ca sunt copilul ei, puiul ce trebuie mangaiat si tratat atunci cand simte ca nu mai poate singur.
"mami ma arde..."
"mami imi cosi si mie rochita alba?"
"mami, te iubesc si multumesc ca ai venit"
da, sunt ingeri peste tot... si eu vreau sa-i vad pe toti ingerii mei, asa cum imi place sa vad partea plina a unui pahar de vin rosu din care sorb cu nesat acel lichid care ma duce pe norisori de puf. vreau sa cred ca fiecare om din viata mea imi este inger, si nu demon, si toate se aseaza ca intr-un puzle perfect, gandit inainte de o forta divina, dincolo de putinta mea rationala. vreau sa cred ca...
atunci cand imi faci rau de fapt imi fac un bine indurand, invat o lectie, urc o treapta in existenta mea si iti dau tie prilejul de a manifesta si dezbraca fiinta ta de demoni care au nevoie sa zburde la exterior, sa scape de tine. stiu ca atunci cand gresesti asupra mea o faci pentru ca esti cazut si timpul iti va da aripi inapoi sa poti zbura.
cred ca... atunci cand imi mangai pletele cu vorbe dulci care incalzesc sufletul meu de fapt te mangai pe tine, te alini dupa cenusi spulberate si ma iei de mana in vindecarea ta, vindecandu-ma pe mine... stiu ca aripile tale se deschid si ma cuprinzi in ele sa nu ma sparg...
stiu ca indiferent de inversunarile mele, nimic nu este intamplator si uneori Intrebarea, este mai eficienta ca Raspunsul... stiu ca sunteti aici pentru mine si eu pentru voi si impreuna cream Lumea, inventam Viata...
azi noapte si azi cred ca mi-am spalat creierii si sufletul... cu sapun de casa si altele... e bine cand ai un suflet aproape care sa-ti aduca aminte cine esti, cine poti fii si nu mai vrei, cine ar trebui sa fii in lumea asta care te transforma daca nu bagi de seama. Multumesc S.
imi vine iar sa plec departe. stiu ca ar fi o fuga de mine, nu o plimbare de placere, stiu ca n-ar avea nici un folos. dar imi vine sa alerg...
imi vine uneori sa ma spal de toate amintirile, pacatele, nevoile, slabiciunile si sa fiu asa... alba si neslefuita, sa incep sa ma remodelez si sa-mi reinventez culorile. of, timpul asta... aduce doruri si amintiri, trece ba prea incet, ba prea rapid... uneori mi-e insuficient, alteori n-am ce face cu el... inger si demon, timpul...
ma gandeam serios sa inchid blogurile... as putea scrie toate astea pe hartie, sau pe laptop, pentru mine, asa cum am inceput de fapt sa scriu... as putea sa arat ce vreau cui vreau, cand vreau si sa-mi extrag feedback asa... as putea sa ma lipsesc linistita de apreciere si pareri virtuale, de genul asta de socializare incompleta totusi... de ce nu? as putea...
sa ma lipsesc de aparente si masti si sa ma confrunt mai mult cu realitatea...
Astazi am plans… mi-am adus aminte brusc si limpede, rece si taios de pacatul suprem al vietii mele, de tine si de noi, de el… David cel mic, David cel mare, si Eva…din care lacrimile nu se mai opresc. In cate zile si momente goale ai uitat de tot ce-a fost atunci? In cate replici si dorinte egoiste ai sters cu buretele tot ce am indurat si simtit pe masa aia infecta de cabinet medical… in cate dati de dupa apocalipsa aceea m-ai vrut ca noua facand abstractie de spini si funii legate peste rani sangerande…? te-ai gandit vreodata?
imi dai sms-uri cu ura si ma doresti, ma iubesti in felul tau diabolic si ma vrei pura si curata, a nimanui in afara de tine. nu meriti nici macar jocul, joaca. nu meriti nici trecutul pastrat, nici prezentul meu etalat, nici viitorul care nu-ti mai apartine. nu cred ca a meritat nici unul din noi nimic din ce a fost. frumusetea e estompata de pete murdare. si murdaria de momente minunate. si ajungem la suma zero... a anilor care ne-au scurs.
sunt puternica azi. sau poate nu se numeste putere... dar inca mai sunt si asta e un castig. ma impaturesc uneori in trecuturi care nu trec, ma asez in pozitia mea de fetus nenascut si plang, si urlu mut, si nimeni nu va sti... ca platesc demn tot pacatul de atunci. si ca traiesc frumos Restul care mi-a ramas.
eu nu te urasc. nu te iubesc. eu te admir pentru saracia duhului tau care te va duce la fericire. o fericire pe care eu n-o voi cunoaste niciodata....
hm.. e greu sa-ti iei ramas bun... cand ce ramane nu e bun deloc. e complicat sa pui punct cand factorii nu sunt numai "de interior". e... bizar, daca nu paradoxal.
ultima intalnire. ultimul vis. si tu stii asta. sper ca stii! vreau sa stii! e ultima data cand arunc moneda si ma astept sa pice in nisip si sa se afunde acolo. nu mai vreau revers. nu-i mai pot privi suprafata lucind in soare si orbindu-ma. port ochelari. ochelari de protectie. ca altfel ma ard.
maine vin. luni pleci. si cam asta ne-a fost. o sa ma chircesc in neputinta si o sa te mai iubesc o data. doar o data. ultima data. apoi lacate mari o sa ramana inchise pe vecie si lantul ce ne-a legat o sa ramana in rugina. ingropat. sub neimpliniri si privelisti.
mi-as fi dorit ceva... si din motive dincolo de vointa mea, lucrurile nu sunt pe masura asteptarilor mele... imi venea sa ma revolt, sa spulber si visul initial.. nu.
trag aer in piept, si pentru ca inca sunt femeia soft o sa gasesc o solutie. lucrurile pot fi atat de simple cand te dai inapoi un pas si privesti detasat... cand prinzi in palma clipa aceea de instinct (de conservare, supravietuire, naiba mai stie!) si o rejudeci.
imi voi aduna aripile si le voi ghida spre sud... ma asteapta marea, ma duc inapoi. greierii ma cheama si stelele isi picura magia deja...trebuie sa ajung! sa ma ard in nisip si sa ma scurg in apa marii. sa mai vad macar un rasarit si sa-mi expun nudul la orizonturi nuantate. la mare vine toamna, si trebuie sa o intampin...
