vise

na ca mi-a amintit Ochelari sa-mi pun si eu visele in cuvinte. am avut 3 vise, ciudate, urate si frumoase in acealasi timp. am visat un fluture.... mare, negru cu galben care in loc de corpul unui fluture avea trup de pasare, cu cioc si pene, tot negre. eram fascinata de frumusetea acelei chestii si o tineam in maini sa nu zboare. intotdeauna mi-au placut fluturii, si pasarile, si mi le-a dat subconstientul pe amandoua la un loc.

am visat un om care m-a haituit in viata reala si acum vad ca, retras asa cum e, mi se mai furiseaza in vise ciudat si de neinteles. exact senzatia de hartuire am trait-o in vis. spuneam ceva, orice, si se intelegea exact opusul, mi se puneau in carca cuvinte si sensuri care nu-mi apartineau si eram judecata aspru si gratuit. ma feream de toate si dadeam de el. razand diabolic de mine, cea aflata intr-un cerc vicios din care nu mai aveam scapare decat cu voia lui. era cumplit. si nedrept. m-am trezit intr-o stare de panica reala, cat se poate de crunta. inima imi cerea sa iasa afara dn piept, eram inspaimantata la propriu, m-as fi ridicat din pat sa alerg, sa cotrobai prin casa sa ma conving ca a fost doar un vis dar nu puteam, si neputinta asta ma ingrozea. stateam inerta, respirand sacadat si tinandu-mi mainile pe piept unde imi simteam inima bubuind neregulat, plangeam fara lacrimi si asteptam sa treaca.... tot.

si ultimul... de fapt primul in ordinea lor. in viata mea nu am trait asa ceva: un vis in vis. adica am visat ca visez si chiar visam asta. visam ca stateam de vorba cu cineva, nu conteaza. a sunat un telefon.... si m-am trezit din vis, am raspuns si povesteam ca tocmai visasem ca vorbeam cu respectivul. ii povesteam prietenei mele la telefon cat m-a socat sa visez pe cutare asa, etc.
a mai sunat un telefon, si eu mirata "cum suna asta in timp ce eu vorbesc deja la el?", am dat sa raspund ferm convinsa ca mi-am lasat prietena "in asteptare". abia acum ma trezeam de fapt la propriu, acest al doilea telefon mi-a oprit visul cu totul, si prietena mea "din asteptare" era tot in vis, la fel si trezirea aceea si tot.
ma simteam de parca parcursesem mai multe dimensiuni pana sa cobor pe pamant, cadeam dintr-o zona crepusculara in alta, si tot asa, labirintic, in cautarea Realitatii. a fost ciudat.

ma rog. eu visez in culori. cica as fi dusa pe campii ca lumea viseaza alb negru? cum sa visezi alb negru? mi-ar placea si mie, dar sepia daca se poate.

autosuficienta

nu inseamna sa nu-ti doresti nimic in plus, sau sa te simti implinit... nici macar. e vorba de acceptare, de a lua lucrurile ca atare si de a merge Inainte cu fruntea sus, cu ochii deschisi, fara gene plecate in pamant si priviri peste umar.

eu ma simt bine cu mine. e loc si de mai bine. insa am lasat viata sa ma intoarca pe toate partile, nu de alta - dar sa vad si eu cum e din/in toate directiile, si acum, cu tot bagajul adunat, astept. frustrarile mi le accept, e primul pas in a le rezolva. nevoile le tin acolo, cand nu voi mai avea nici una o sa-mi ridic probleme serioase. le pastrez la foc mocnit dar nu ranjesc fals la reusitele altora, si nu tanjesc ipocrit la lucruri pe care stiu ca nu e momentul inca sa le am. gandurile mele uneori le afisez, alteori le inghit in cutiuta mea, si nu le las sa faca rau nimanui sau mie. slabiciunile... le recunosc. le salut cald de fiecare data, imi consum amarurile rezonabil la un pahar de lacrimi sau la o taclala cu fetele, scriind aici aberatii, insa exprimarile astea trec repede. cel mai bine e cand din slabiciune se naste creatie, si raman cu un tablou, cu ceva versuri sau cu un timp al meu singuratic in care am intrerpins ceva concret, asa de nervi, de dor, de amar sau de dulce... tasneste ceva pentru eternitate din toate.

oglinda e cel mai bun exercitiu de autosuficienta. ma uit la trecut si nu regret nimic, pentru ca simt ca m-a cladit cu tot ce sunt acum. oglinda-prezent ma recunoaste si ma intregeste, si fiecare dimineata a sortii o primesc cu zambete si prudenta. metoda cea mai buna de a nu te darama nimic este constiinta, ratiunea, sa recunosti printre aburi cauza si efectul, primul si ultimul pas in Infinit, sa conturezi desenul si abia apoi sa-l colorezi. viitorul vine oricum, indiferent de incordari sau spasme. e acolo, ma asteapta. nu pot decat sa ma accept asa, si sa asum toata fiinta mea spre evolutie.

mi-e bine da. atunci, acum si intotdeauna sunt Eu. va recomand.

pitic

"un pitic atat de mic, se plimba pe mana ta, si mai sus, uite-asa, pe umar si pe gat, si uuuuups, a alunecat pe san, si-a cazut pe langa tine " hi hi. asa ma alinta A. in timp ce face pasi cu degetele peste mine. si e dulce.

mama mea e o fatalista. am constatat azi, uitasem. "deci vezi ca daca ai avut vreo amigdalita netratata, si s-a cronicizat, da in reumatism dupaia si mori!"... fantastic, ce simpla poate fi viata in ochii unora.

mi-e dor de mare (...).

vreau un pic la tata sa-i zic ceva. si mai vreau un pic de timp, macar sa se dilate asta care e sa pot si eu sa fac cate imi propun. si...

DAU SPRE ADOPTIE 2 BROSCUTE TESTOASE, CU ACVARIU DOTAT: INCALZITOR DE APA, FILTRU, TERMOMETRU, LUMINA. broscutele le am de un an, sunt cam cat o palma de-a mea, adica mica si finuta :p, nu necesita cine stie ce intretinere, eu le-am hranit o data la cateva zile, le-am pus din cand in cand niste picaturi si apa o schimb o data pe luna. contactati-ma pe mail. URGENT ca le duc in Cismigiu daca ma supar!

rutina

imi altoiesc catelul la ore fixe pentru ca i-am promis. altfel nu se tine nici el de cuvant sa nu mai sfinteasca piciorul mesei din bucatarie.
imi fac ceai in fiecare zi.
cumpar cate ceva de la chioscul vecinului din colt, ca ma gandesc ca-i criza si macar cu atata pot sa-l ajut.
vorbesc cu mama zilnic, ca pe o terapie - invat sa-mi cresc parintii, si-mi reuseste.
zambesc la fericirile prietenilor mei, sincer ma bucur cu si pentru ceilalti si felul in care pot simti lucrurile, pur, curat, ma face sa plutesc, sa fiu multumita de mine.
citesc literaturi uitate si-mi amintesc lucruri...
imi fac planuri si.. odata gandite sunt pe jumatate rezolvate.
am doruri, de mare, de liniste, de tine, de noi, de ei, de mine...intr-o zi le voi avea pe toate, cand o sa ma fac mare.
traiesc... si asta imi ia timp.
am timp.

cine esti tu?

cine esti tu sa ma judeci pe mine, cu bune si rele? cumva oglinda fermecata care-mi zice "du-te urato si plimba-te ca e alta mai frumoasa ca tine pe pamant"? si chiar daca ar fi asa, ce forta magnifica crezi ca m-ar face sa-mi pese in vreun fel de alta, sau de tine, de tine-tu sau de tine-oglinda?

cine esti tu sa dai cu lopata cuvinte peste mine, sa ma ingropi de vie cand inca mai respir si sa arunci cu nerusinare primul cu piatra? cumva vreun "Maria cea neprihanita si fara de pacat"?

cine esti tu sa te anunti in fata mea cu ceea ce vrei sa intreprinzi, sa ma anunt in fata ta cu plecaciuni cand vreau sa misc un deget? cine esti tu? cumva ai suflat asupra mea si mi-ai dat viata? nu dragule, ai scuipat si am murit ca sa renasc mai buna, si mai puternica, si nimeni si nimic de la moartea mea incoace nu ma va face pulbere din nou!

daca nu cer nu vreau sa primesc. daca nu mi se ofera, nu cer si nu tanjesc. e simplu. si frumos.
de ce te complici? de ce incerci sa ma complici din nou? viata e roz, pune-ti ochelari! sau scoate-ti ochii mai bine, fara ei ti se vor dezvolta alte simturi intru bucuria si pacea tuturor!

Amin.

bai nu

nu ma intereseaza ca e hulita, batjocorita, ca se vorbeste de bine, de rau, de parca ar fi un nimeni sau ca de o vedeta. ma doare pentru ca Eu am vazut-o intr-un fel anume. putea fi alta. putea fi oricine. de crengi avem cu totii nevoie la un moment dat, si Ea mi-a fost creanga. si acum s-a rupt. si o privesc de sus, in jos, sau invers, si-mi pare rau pana la Dumnezeu si inapoi. si n-are de ce sa-mi fie jena de asta.

aici nu mai e vorba de a fi fan, sau de a iubi un idol. e vorba de ceea ce la un moment dat a facut parte din tine, din viata ta, din timpul tau, din mine... si care dispare ca prin magie. magie neagra sau alba, nu conteaza. dispare si ramane un gol. maine sau poimaine imi voi reveni, da. dar vor fi goluri de momente in viata mea cand imi voi aminti. si eu de astfel de amintiri nu mai am nevoie. nu mai pot. doare...

citesc tot felul de comentarii, pamflete, condoleante, doruri sau aluzii...mai conteaza ca e sinucidere sau nu? conteaza ca a placut unora, si pentru altii a trecut indiferenta? conteaza ca a murit in glorie sau in depresii? oamenii chiar simt nevoia sa se exprime in Absente. se deschid numai cand usile se inchid, eventual definitiv. gasesc inspiratie acolo unde tocmai nu mai e. e paradoxal? sau firesc?

imi vine sa scriu si sa tac in acelasi timp. moartea se contempla. nu se comenteaza... moartea e frumoasa si murdara in acelasi timp. moartea e mister si poate de aceea da loc la atatea randuri si vorbe in vant.

moartea e moarte. punct.

......negru....

madalina manole... eram tiza ei. ea mi-a spus asta la 12 ani cand am tarat-o pe mama la patinuarul floreasca. isi lansa un album acolo, era frumoasa, era inalta, era singurul meu idol... in afara de ea nu am avut postere, albume, nu eram fanul nimanui asa cum imi placea de ea...am ascultat-o pe vinil prima data la pickup-ul acela rusesc la care am ascultat primele muzici bune din viata mea, pe caseta, pe cd... cand am vazut-o pe patinuar mi se implinise un vis. e un moment din copilaria de dupa stingerea tatalui meu, pe care mi-l amintesc ca fiind unul dintre cele mai minunate. un moment pe care mama a avut grija si dragoste sa mi-l ofere...

acum 2 ani am zugravit cu V. pe melodiile ei. dadeam cu trafaletul verde pe pereti si fredonam fericita. V. facea misto de mine... dar eu eram fericita. cand stateam cu A. sau cu sora mea pe la mine faceam seri de muzica usoara romaneasca, de slagare si cantam din toti rarunchii dansand prin casa. era un suflet frumos. era... un personaj in care ma regaseam... am mai avut postari cu versuri din melodiile ei, pe muzica ei pictam, scriam, plangeam si zambeam. nu pot sa cred. am impresia ca e un vis prost.... de ce?
curg lacrimi pe obrazul meu si ma simt mica... neputincioasa. nu inteleg moartea, n-am s-o inteleg niciodata, e singurul moment in care imi ridic ochii spre cer si intreb "de ce?". e singura clipa cand iau la rost divinitatea si vreau un raspuns, pe care nu-l primesc. ma resemnez. dar amarul ma inunda si scurg fluvii sarate...

nu si ea....

tiza....

stele pe picior

e dimineata si totusi noapte. stau cu picioarele ridicate pe birou si-mi place cum se vad, chiar am picioare sexi, da. si ma gandesc ca mi le-as dori sarutate, linse, asa in pozitia asta sa-mi iesi de sub birou si sa ma alinti doar. ascult paula seling, frumoasa femeie... misto voce. o sa-ti cant miercuri la karaoke. o sa cant lumii intregi. mananc ciocolata.

a iesit fantastic expozitia. sunt fericita si implinita. e minunat sa vezi oameni impreuna, desi diferiti, atat de aproape in detalii de fond... de valoare. numai detaliul ne-a adus impreuna, acel detaliu, acea particula infima care strange laolalta suflete pribegi, prin lumi si vieti diferite, opuse chiar. multumesc sora mea, si V. si mama, si S si fetele mele,... si toti care ati fost acolo pentru noi. poate ca nici macar nu realizati cat a insemnat o simpla prezenta... sau absenta. uneori si absentele conteaza.

fumez cu pofta. sunt fericita. 

bum bum

imi bate inima cu putere, pentru ca de la un timp mi-o ia razna aiurea... si pentru ca am emotii pentru azi. iubesc da? nu barbati. pe: sora mea, mama, dodo, lumea de la liceu, lumea de la facultate, puiu meu de care mi-e dor ca a picat ca un bobocel la fundul unei fantani fermecate. da' macar sa strige deacolo sa vaz ca mai exista. da. va iubesc pe toti. azi. si cred ca si maine tot in formatia asta.

ma duc pitzi la vernisaj. mi-am pus sandale albe si rochita capucino. sa baleasca toti si eu sa sustin sorela in activitati artistico-mistice. mi-am dat si neamul la ziar, ce fericita sunt!

vad ca a iesit si soarele, deci tata imi face cu ochiul. azi ce e? 11 ce coincidenta. frumoasa da. si alta coincidenta? pe strada cu vernisajul o cheama "sfantul stefan". si alta? e la nr 13!!! ah cate sunt, ce-mi plac.

sa tineti pumnii si sa aplaudati, in acelasi timp, ia sa va vad, puteti? :p